13.1 C
Timișoara
vineri 13 iunie 2025

Municipalitatea refuză recepția pasarelei Gelu

Primăria Municipiului Timișoara refuză recepția pasarelei Gelu și va contracta o expertiză tehnică independentă. Investiția a fost finalizată în vara anului trecut, însă lucrarea nu a fost recepționată până în prezent, întrucât, în urma verificărilor, au fost identificate mai multe neconformități, iar constructorul a fost obligat să le remedieze pe propria cheltuială. Expertiza este necesară ca urmare a apariției unor semnale privind deficiențe la unele elemente de reazem ale structurii.

În baza expertizei tehnice, se vor stabili cu exactitate natura și cauza deficiențelor, dacă este vorba despre o eroare de proiectare sau de execuție, precum și soluțiile tehnice necesare pentru remedierea acestora. Până la clarificarea tuturor aspectelor și remedierea completă a deficiențelor, Primăria Timișoara nu va recepționa lucrarea.

Reamintim că municipalitatea a demolat vechea pasarelă, construită în 1949, care prezenta degradări semnificative la structura de rezistență, și a realizat un pod nou. Acesta are lățimea variabilă între 5,40 m și 8,00 m și include trasee pentru pietoni și bicicliști, precum și scuaruri în zona centrală. Spre deosebire de vechea structură, care avea scări abrupte, noul pod este dotat cu rampe de acces, facilitând deplasarea pietonilor, bicicliștilor și a persoanelor cu mobilitate redusă. De asemenea, pentru siguranța utilizatorilor, a fost montat un parapete de protecție din oțel zincat, iar traversarea este pusă în valoare de iluminatul arhitectural.

Noua pasarelă asigură legătura între străzile Gelu și Crizantemelor, peste canalul Bega. Investiția Primăriei Municipiului Timișoara, în valoare de peste 12 milioane de lei (TVA inclus), a fost realizată din fonduri de la bugetul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Număr de locuri în creștere pentru admiterea la Universitatea Politehnica Timișoara

Pentru anul de învățământ 2025-2026, Ministerul Educației și Cercetării a alocat Universității Politehnica Timișoara 2300 de locuri bugetate la ciclul de licență, în creștere...

SIGMA – o moștenire educațională în mișcare. Două evenimente dedicate influenței grupului SIGMA, în contextul aniversării a 35 de ani de la reînființarea Facultății...

Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara (UVT), în parteneriat cu Fundația Art Encounters și Galeria Jecza, organizează două evenimente...

Citește și :