15.1 C
Timișoara
marți 16 aprilie 2024

Multe oportunităţi pentru liceeni, studenţi, masteranzi şi absolvenţi la Zilele Carierei ale Universităţii Politehnica

Cea de-a XI-a ediţie a Zilelor Carierei s-a desfăşurat miercuri – 25 octombrie – şi va continua până joi – 26 octombrie – la Sala de conferinţe a Restaurantului Universitar Politehnica, etajul 1, în Complexul Studenţesc. În atenţia celor interesaţi de eveniment, joi va fi prezentată şi o temă actuală, “Viitorul în telecomunicaţii”, a companiei internaţionale, DELTATEL, începând cu orele 14.00.

Zilele carierei 1

În ambele zile ale evenimentului, programul cu desfăşurare între orele 10.00 şi 17.00 implică târg de oferte pentru studenţi, masteranzi şi absolvenţi; oportunităţi de mobilităţi în străinătate şi prezentări ale companiilor. 50 de companii naţionale şi internaţionale îşi fac apariţia la Zilele Carierei.

Există două standuri cu proiecte interesante chiar şi pentru liceeni. De exemplu, Liga Studenţilor de la Facultatea de Mecanică a prezentat unul dintre proiecte sale – MECART – care presupune probe de creaţie şi de imaginaţie în a construi obiecte, şi la care se premiază cu burse studenţeşti sau locuri în cămine. Alte proiecte, precum “Robomaniacs” sau “Zilele Tehnice Studenţeşti” oferă posibilitatea unui concurs de robotică sau scrieri de lucrări ale masteranzilor şi doctoranzilor şi publicarea lor.

Zilele carierei 3

Liga Studenţilor de la Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică a oferit celor interesaţi informaţii despre proiectul Cupa Poli, o companie sportivă care cuprinde 13 sporturi, opt fizice şi cinci electronice, cu scopul de a-i îndemna pe ceilalţi să practice mai mult sport.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş (AJOFM Timiş) oferă cursuri organizate în perioada 2017 – 2018, de iniţiere, calificare şi specializare pentru şomerii cu opt clase, cu liceu sau cu studii superioare – cum este cel de manager proiect. Cursurile au durata de desfăşurare între o lună jumătate şi şapte luni. Standul prezintă şi informaţii privind actele necesare înscrierii pentru cursuri sau pentru indemnizaţia de şomaj şi materiale de citit printre care şi “Cum să ne alegem anunţurile de angajare” sau “Cum să realizăm un Cv bun”.

Zilele carierei 6

Recruterii de la Resurse Umane îşi doresc tineri motivaţi şi să aibă dorinţă de lucru. Aceştia le oferă celor interesaţi de un viitor job, programe de internship, practică, vizite la companiile acestora, locuri de muncă full-time sau part-time.

“Avem programe de internship care se desfăşoară pe o perioadă full-time de minimum şase luni sau practică de vară. La joburile pentru studenţi nu ne aşteptăm la experienţă. Pe marea majoritate, nu generalizez fiindcă sunt şi excepţii, când îi întrebam ce îşi doresc, ei spuneau că nu acum, poate la vară, sau că au venit în vizită, iar unii chiar mi-au spus că au venit pentru pixuri”, a declarat recruter-ul unei companii internaţionale.

Zilele carierei 4

Nokia, un alt stand ce oferă oportunităţi de angajare a mărturisit că, peste 150 de candidaţi s-au aflat astăzi la stand şi dintre care 52 de CV-uri sunt tipărite. ”În general cei care vin aici sunt majoritari studenţi, deci practic acoperim internship-urile, iar poziţiile(posturi) part-time sunt focusul la Zilele Carierei. Aş putea spune că un 15% din toţi cei care aplică trec în faza finală la Zilele Carierei. E bine, dar se poate şi mai bine, mai ales la numărul de poziţii pe care îl avem deschis”.

Nu în ultimul rând, în prima zi s-a oferit şi concurs cu tombolă, iar premiile sunt diferite de la o companie la alta: “Fiecare companie are premii şi ca să fie mai vesel şi mai interactiv se realizează tombola. Noi anunţăm prin sonorizare, din oră în oră că se face tombolă, iar toţi participanţii au voie să se înscrie până mâine”, a explicat Maria Măgurean, voluntară la Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din Universitatea Politehnică Timişoara.

Zilele carierei 5

Standurile au atras atenţia fiecare, fie cu stickere de dăruit, fie cu mingiuţe, pixuri, bomboane sau documente cu informaţii privind o posibilă carieră.

În prima zi din cadrul evenimentului “Zilele Carierei”, au luat parte la deschiderea oficială a evenimentului şi la acordarea de diplome – orele 10.00 – conducerea UPT, conducerea facultăţilor şi departamentelor UPT, reprezentanţi ai companiilor, cadre didactice, studenţi şi oficialităţi locale şi judeţene.

Andreea Luigia Borcilă

(P)

Alte subiecte :

Citește și :