Moș Nicolae aduce sirenele la Timișoara. Ce se întâmplă miercuri, în oraș

376

Primăria Timișoara anunță un exercițiu de alarmare publică ce se va desfășura miercuri, 6 decembrie.

,,Conform Ordinului I.G.S.U. nr. 21856 din data de 24.07.2017, miercuri (06.12.2017), în intervalul orar 10.00 – 11.00, se va desfăşura un exerciţiu de verificare a sirenelor de alarmare publică existente la nivel naţional (atât cele cu acţionare centralizată, cât şi cele cu acţionare locală).

Scenariul vizează manifestarea tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă/protecţie civilă (inclusiv pericolul atacului din aer) care impun alarmarea populaţiei.”, transmit reprezentanții Compartimentului Voluntar pentru Situații de urgență din cadrul Primăriei Timișoara.

Scopul acestui exercițiu este de a antrena toate autorităţile administraţiei publice locale, precum și de a pregăti populaţia prin cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare şi verificarea funcţionării sirenelor de alarmare publică.

Există mai multe tipuri ale semnalelor de alarmare:

– ALARMĂ AERIANĂ
15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele.
– ALARMĂ LA DEZASTRE –pentru începere exerciţiu
5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat, semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între ele.
– PREALARMĂ AERIANĂ
3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între ele.
-ÎNCETAREA ALARMEI -pentru terminare exerciţiu
sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut.

LĂSAȚI UN MESAJ