Mona Muscă, doamne & domnițe

201

Uitându-mă la cum se chinuie dna Lia Olguța Vasilescu să pară ceva, mi-am amintit cât de firesc îi era Monei Muscă să fie cineva. Și asta deranja al dracului de tare. Olguța nu deranjează.

Uitându-mă la câte doamne și domnițe ară astăzi hectarele „eșichierului politic românesc”, mă întreb de ce nu au fost mai întâi trimise Domniile lor la cursuri intensive de desțelenire a minții.

Uitându-mă la cum acceptăm azi scuzele cu „legile în vigoare pe atunci” și „referințe pe care angajații le scriau între ei ca garanții reciproce”, înțeleg că Mona Muscă nu a trăit tot „pe atunci”.

Uitându-mă peste textele zilei, îmi reamintesc vuietul pietroaielor aruncate asupra Monei Muscă de „mari conștiințe civice”, viguroși tăcători de profesie — sub Ceaușescu, prosperi „formatori de opine” — azi.

Mona Muscă și-a administrat prost o criză din care alții ies cu zâmbetul pe buze și în aplauzele mulțimii — „Băieți deștepți, domne’. Ce puteau să facă? Așa erau timpurile”. Azi cum sunt timpurile?

A plătit. S-a retras. Și-a făcut un bine. Bine, bine, dar politicii românești i-a făcut un bine? Iată o întrebare la care nu a fost și nu este datoria Monei Muscă să răspundă. Răspunsul este la „formatori”.

Prestigiul Monei Muscă deranja. Popularitatea de tarabă a unor doamne și domnițe ale zilei — nu. Cu ele avem „fun”. Mona Muscă a fost sacrificată. Olguța — promovată. Amândouă de legile „zilei în vigoare”.

Cu Mona Muscă rămasă în politică am fi putut obține o Lege a lustrației. Cu Olguța și alte doamne și domnițe a apărut gluma cu „Știi bancul cu lustrația? Nu. Atunci nu ți-l spun. De ce? Costă scump”.

Bună treabă! România — Atelier de Artă și Meserii.

LĂSAȚI UN MESAJ