La începutul anilor ’70, două echipe fără trecut la vârf revoluționau fotbalul. Ajax Amsterdam și, decurgând din ea, naționala Olandei, devenită ”Portocala mecanică”. O nouă specie de fotbal, fotbalul total, domina stadioanele Bătrânei Europe. Liderul acelei ”haite”, Johan Cruyff. ”Locotenenți”, Neeskens, van Hanegem, Haan, Keizer, Krol, Rensenbrink, Rep, Suurbier, van Beveren, gemenii van de Kerkhof, Brandts. Pe bancă la Ajax, după plecarea lui Rinus Michels la Barcelona, timișoreanul Ștefan Kovacs.
Olanda era, ca întotdeauna, până atunci, o națională a jucătorilor blonzi, cu ochi albaștri și plete în vânt. Astăzi pare ireal, dar atunci reprezentativa batavă nu avea vreun jucător de culoare. Cum nu avea, de fapt, aproape nicio națională din Europa. Excepții, Portugalia, cu legendarul Eusebio, și Franța, cu un singur jucător, Tresor, debut în ’71. Viv Anderson va fi primul la englezi, abia în ’78.
Astăzi, Franța, Olanda, Anglia, Belgia și încă și altele au în primul rând alura unor echipe africane. Nu, nu e niciun rasism în cele ce aici eu scriu, e doar o simplă constatare.
Atunci, la începutul anilor ’70, Europa era în pragul unor schimbări majore. Protestele împotriva ciudatului războiul din Vietnam (cum se repetă istoria…) generaseră mișcări gen Woodstock, în SUA, sau manifestațiile studențești din Franța.
Era epoca muzicală a lui Joan Baez, Grateful Dead, Creedence Clearwater Revival, Janis Joplin, The Who, Jimi Hendrix, The Doors, Led Zeppelin, Jethro Tull, Bob Dylan, Pink Floyd.
Tot ceea ce lumea construise până atunci ca normă morală se topea văzând cu ochii. Libertinajul sexual, drogurile, nonconformismul și revolta, împotriva a tot ce există, deveniseră normele tinerei generații euro-atlantice.
”Father, yes son, I want to kill you/Mother… I want to… fuck you”. Jim Morrison, The Doors, The End.
”We don’t need no education./We don’t need no thought control./No dark sarcasm in the classroom./Teacher, leave those kids alone./Hey, Teacher, leave those kids alone!”. Pink Floyd, Another Brick In The Wall.
În acele vremuri, Olanda lui Cruyff a adus această frondă pe terenul de joc.
Acum, Europa se află într-o perioadă de istorice transformări. Europa aceea de dinainte de Cruyff, o Europă eminamente indo-europeană, albă, creștină și conservatoare, este deja istorie.