„Meciul ăsta ne-a aruncat și mai jos”

146

ACS Poli și-a complicat și mai mult situația din clasament prin eșecul de acasă cu Petrolul Ploiești. Noul antrenor al bănățenilor, Petre Grigoraș, nu își pierde speranța în privința menținerii în Liga I: ”Mai sunt 30 de puncte, nu vom renunța”.

Antrenorul Petre Grigoraș nu a avut parte de debutul așteptat pe banca prim-divizionarei. Echipa sa a pierdut partida cu cea mai slabă echipă a campionatului, Petrol Ploiești, și s-a adâncit și mai mult în zona retrogradabilă.

”Sunt foarte dezamăgit, aveam speranțe mari. Am dorit să încep cu un rezultat pozitiv. Nu pot să spun că nu a fost dorință, implicare. Nu a fost un joc strălucit, ne-am creat situații, ei au marcat dintr-o singură ocazie. Noi am avut patru șanse bune de a marca. Spuneam înainte că avem nevoie și de șansă, ne-a lipsit. Nu meritam să pierdem după aspect.

Dar se joacă pe goluri, noi nu am reușit să introducem mingea în plasă. Îmi pare rău, sunt trei puncte foarte importante pierdute. Se vede moralul. Nu am reușit, dar atâta timp cât vor fi șanse matematice nu vom renunța. Voi încerca să transmit asta jucătorilor. Mai sunt 30 de puncte, nu va trebui să cedăm”, a declarat Petre Grigoraș.

Toate meciurile sunt cruciale. E o situație delicată, meciul ăsta ne-a aruncat și mai jos. Din toate punctele de vedere, și psihic, dar nu vom ceda. Nu am avut luciditatea necesară. Dacă eram lucizi am fi realizat mai multe, pentru că am adus mult mingi în careu. E clar că nu poți schimba multe în timp scurt. Dar nu înseamnă că mă dezic de rezultatul de azi, eu am făcut echipa și schimbările. E foarte greu să schimbi masiv în așezare. Trebuie să lași ce a fost bun și să aduci ceva în plus, cu o motivație, o stare de spirit mai bună”, a mai spus Grigoraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.