Moarte misterioasă pentru un român de 33 de ani plecat la muncă în Italia

231

Un român în vârstă de 33 de ani a fost găsit mort în localitatea Chiusi din provincia Topscana. Tudor Codău lucra în Italia de mai multă vreme, iar colegii de muncă s-au alarmat după ce nu a mai venit la serviciu de câteva zile.

Potrivit primapaginachiusi.it, Tudor Codău locuia singur și lucra pe o plantația pomicolă Margheriti. Colegii lui au fost cei care au tras un semnal de alarmă. Nu a durat mult până când carabinieri au făcut o descoperire înfiorătoare. Tudor zăcea fără suflare, pe podeaua din baia casei sale, singur. Paramedicii au fost chemați imediat la fața locului, alături de medicii legiști, însă tot ce au mai putut face a fost să constate decesul.

Tânărul, originar din Botoșani, era liniștit și nu avea cazier penal. Pentru că locuia singur în localitatea Chiusi, nimeni nu a putut să-l ajute în timp util.

„Când murim, murim singuri. Niciodată nu a fost mai adevărat decât în acest caz”, a scris publicația primapaginachiusi.it, care subliniază faptul că Tudor Codău este unul dintre oamenii care trăiesc într-o lume invizibilă, departe de casă, și de care nimeni nu are grijă.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.