Misterioasa insulă Ada-Kaleh

461

Într-o vreme mai îndepărtată, unii dascăli mai lipsiți de pregătire, în loc de știință de carte, împuiau capul copiilor cu baliverne pe post de legende și istorioare.

Una din aceste „legende” spunea celor mici, ce nu aveau vârsta și discernământul de a scutura informațiile de zgura de neadevăruri, că România ar avut doar două insule pe care le-a pierdut la fel de ciudat. Ar fi fost vorba de Insula Șerpilor din Marea Neagră ce nici măcar nu a fost luată cu japca de fosta Uniune Sovietică, ci a fost oferită pe tavă ca o ofrandă necerută, de mai marii politruci ai vremurilor de după al doilea război mondial. La data de 23 mai 1948, Eduard Mezincescu a semnat chiar pe insula Șerpilor un proces-verbal de predare a insulei. În acel document, se afirmă că „Insula Șerpilor a fost înapoiată U.R.S.S. de către R.P. România și încadrată în teritoriul U.R.S.S.“, deși insula nu aparținuse niciodată Uniunii Sovietice. Dacă ostrovul marin poate ar mai putea fi prin jocul întâmplărilor teritoriu românesc cealaltă este pierdută pe veci sub ape.

O a două insulă de care se făcea mare caz de acei dascăli cu pregătire ce abia se ridica la nivelul genunchiului broaștei era mult mai apropată de Banatul nostru, din care făcea parte organic, celebra Ada Kaleh.

Sigur că țara noastră are mult mai multe insule mai mari sau mai mici atât fluviale cât și pontice. Dar despre insule va veni vorba cu alt prilej.

Chiar și teritoriul bănățean a avut mai multe insule pe Dunăre azi dispărute.

Insulele Poreci au fost o grupare de două ostrovuri în mijlocul apelor sălbatice ale Cazanelor. Se aflau cam în dreptul, sau mai în josul apei față de cataractele Greabăn cam unde se află în ziua de azi localitatea Svinița. Au pierit odată cu inundarea lacului de acumulare al Porților de Fier în anul 1970 dimpreună cu mult mai celebra Ada Kaleh.

Pe insula mare a Poreciului se găseau ruinele unei cetăți medievale puternic fortificate și ale unei biserici vechi. Nu a fost niciodată o insulă golașă. Aici și-au dus traiul localnicii satului cu același nume. Era o populație preponderent de limbă sârbă dar și de români. După distrugerea satului de turci în anul 1831 și mutarea populației pe malul sudic cu circa patru mile (patru kilometri) mai la vale la Milanovățul de Jos (Doni Milanovac) nu a mai fost refăcută localitatea și nici cetatea.

Localitatea Poreci ar trebui să fie destul de cunoscută și pentru faptul că acolo s-a născut pe la anul 1530  celebrul căpitan de haiduci Baba Novac devenit mai apoi important conducător de oști în slujba lui Mihai Viteazul. De altfel chiar așa a și fost executat în cetatea Clujului ca general al armatei valahe. A fost ars pe rug în februarie 1601 lângă Bastionul Croitorilor.

Bieții locuitori ai insulei Poreci nu au avut loc nici în noua lor vatră. Orașul întemeiat de principele Milos Obrenovici  cu populația strămutată de pe insule, a fost încă odată strămutat la marea inundare de la 1970.

Dar mult mai îmncărcat de legende misterioase a fost soarta unei alte insule la fel de fortificată ce se afla la 40 de kilometri mai în aval.

Ada-Kaleh (din limba turcă Ada Kale sau  Insula Cetate) se găsea la circa 3-4 km în aval de Orșova după care a și fost numită pentru o perioadă Új-Orsova (Orșova nouă) În limba germană cel mai adesea era pomenită ca Insula Carolina Și sârbii o pomeneau cu acest nume.

Nu a avut o suprafață foarte mare, dar importanța strategică a fost covârșitoare. Din timp în timp Fortăreața de necucerit a înclinat balanța războaielor duse pe aceste meleaguri. Cei 1,7 kilometri lungime se puteau străbate la pas în jumătate de oră în perioade de acalmie. Iar lățimea variabilă era în jur de jumătate de kilometru.

Insula a fost adăpost pentru diverse populații încă din antichitatea timpurie. Chiar părintele istorie, Herodot, pomenește  în scrierea sa Cyraunis, despre insulă.  O descrie astfel: „lungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini și de viță sălbatică”. Se pare că acea climă cu tente mediteraneene a fost o constantă pe Clisura Dunării dacă se cunoștea cultura măslinului pe aceste stânci. Chiar și în zilele noastre în apropiere se află culturi întinse de smochini, singurele în stare naturală pe teritoriul țării noastre.

În acte oficiale apare insula cu numnele de Saan într-un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februari 1430, unde se vorbește despre fortificațiile din regiunea bănățeană. Se pomenește de  216 oameni. Odată cu apariția otomanilor în Balcani din anul 1430 devine cunoscută și ca Ada Kaleh.

Insula Fortăreață a avut o importanță deosebită în veșnicele conflictele dintre imperiului habsburgic cu cel puterea Semilunei, Cu greu se putea imagina un loc cheie mai bun de unde se putea controla traficul de nave atât militare cât și de mărfuri pe Dunăre. Dar tot de aici se puteau porni atacuri pe oricare din malurile fluviului. Iar în caz de atacuri nereușite tot aici se puteau retrage într-o relativă siguranță. Fără nave serioase nu se putea debarca pe insulă.

Este de la sine înțeles că inginerii militari ai împărăției habsburgice au văzut aceste posibilități uriaș. În anul 1689 armata imperială a pornt construirea fortăreaței. Dar și turcii doreau în aceiași măsură cetatea ce avea avantajul de a fi fost ridicată cu planuri foarte bine calculate. În următoarele decenii, insula Ada Kaleh a fost ocupată succesiv în mai multe rânduri de central europeni și de Imperiul Otoman.

Balcanii nu au avut parte de liniște decât scurte perioade. În urma Tratatului de Pace de la Belgrad din 1739, insula a revenit din nou Imperiului Otoman. Pentru scurte intervale de timp stăpânire revine austriecilr între anii 1789 și 1791. O populație destul de amestecată avea să locuiască aici. Unii se retrăgeau doar pentru a scăpa de unele raiduri militare. O lungă listă de nume aflată în arhivele bisericești sârbe vorbes de nume de creștini cu rezonanțe de vlahi timoceni ( români din Craina). Dar treptat pe lângă oștenii ce apărau fortăreața a apărut și o populație din ce în ce mai stabilă vorbitoare de limbă turcă. Între confruntări avea să înflorească o economie agrară dar și piscicolă. Cresc schimburile de mărfuri cu vecinii de pe ambele maluri dar și cu negustorii de pe corbiile ce treceau pe lângă insulă.

Imperiile se luptau în continuare. Dar prin apariția trenurilor importanța navelor militare pe Dunăre scade. Așa se face că la Congresul de pace de la Berlin (1878) insula Ada-Kaleh a fost uitată ca o mărgică scăpată din șirag. Formal a rămas posesiune turcească  dar de facto era sub adminstrarea Ungariei din componența  imperiului austro-ungar. Era cea mai indepărtată posesiune din sud est la o aruncătură de băț de nou apărutul stat independent al Principatelor Unite.

Congresul de la Berlin a împins granița Imperiului Otoman mult mai departe dar insula a rămas un teritoriu turc. Locuitorii din„Orșova turcească” aveau drepturi speciale. Locuitorii s-au bucurat de taxe reduse și de scutiri de taxe. În cazarmile de lângă Moschee, trupele armatei austro-ungare au vegheat la cursul apei dar nu prea aveau grija țăranilor și negustorilor turci.

După războaiele balcanice, de la începutul secolului al XX-lea insula a devenit un teritoriu izolat. Nu mai avea în apropiere nici un teritoriu turcesc de care să aparțină. Zoltán Medve ca prefect al comitatului Caraș-Severin  a venit și a pus în mod oficial steagul maghiar la data de 12 mai 1913. Un guvernator turc a fost invitat să ia act de trecerea suveranității la altă putere. Oricum omul nu avea ce face decât să fie de acord. Ada Kaleh este numită tot oficial sat component al orașului Orșova. Aceasta avea să fie ultima extindere teritorială a Ungariei înainte de izbucnirea primului război mondial.

În vara anului 1916, odată cu ofensiva Armatei de sub comanda generalului Ioan Dragalina a avut loc prima ocupare a insulei de România.  Însă în toamna aceluiași an, armatele austro-ungare-germane l-au recapturat.

În anul 1918 formal iar mai apoi din 1920 chiar de fapt, Ada Kaleh a devenit teritoriu românesc. Majoritatea populației insulei a rămas în continuare de origine turcă.

Era populată de circa 600 de turci. Foarte puțini români s-au stabilit aici. Erau doar câțiva funcționari de la poștă și câțiva militari de la pichetul de grăniceri. Statutul de porto franco a rămas valabil în continuare. Insula Ada Kaleh era pentru locuitorii din regiune un punct turistic îndrăgit datorită prețurilor mai scăzute (fiind scutită de impozit) pentru cumpărarea delicateselor turcești, bijuteriilor și tutunului. Insula era de asemenea renumită pentru creșterea trandafirilor din care localnicii obțineau uleiul și parfumul de trandafir.

Se pare că un protector tacit al locuitorilor a fost regele Carol al doilea ce aprecia în mod deosebit țigările fine produse în atelierele insulare. Pentru a păstra calitaea lor deosebită intervenea personal pentru problemele supușilor săi turci.

Pe foarte scurt asta a fost o mică parte din povestea plină de exotism levantin a insulei de civilizație turcă pe meleagurile dintre Banat și Serbia.

Legendele și întâmplările ciudate nu aveau să se termine aici.

LĂSAȚI UN MESAJ