Ministrul Dezvoltării, pe șantierul drumului ce leagă Timișoara de Moșnița. Ce a spus despre evoluția lucrărilor

77

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a vizitat șantierul de pe drumul ce leagă Timișoara de Moșnița Nouă și a fost mulțumit. Oficialul a spus că mai e de trecut un obstacol, dar că nu există niciun impediment pentru ca lucrările să fie gata în vară.

”Am constatat că lucrările sunt aproape de finalizare. La un pod mai sunt lucrări de lărgire, dar această investiție, mai mult ca sigur în acestă vară, într-o lună, o lună și jumătate, va fi predată complet beneficiarului, în acest caz fiind vorba despre Consiliul Județean Timiș”, a spus Cseke Attila.

Proiectul este finanțat de Programul Național de Dezvoltare Locală, administrat de MDLPA (Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației). De altă parte, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, s-a declarat nemulțumit de modul în care avansează șantierul. Acesta a spus că a găsit zone prost semnalizate, lucrări neprotejate, porțiuni din lucrări care încă nu seamănă cu ceea ce se cere în proiect. Lucrările de lărgire la 4 benzi a șoselei Timișoara – Moșnița Nouă trebuie finalizat în această vară. Valoarea proiectului trece de 30 de milioane de lei.

Ministrul Dezvoltării a vizitat și Stadionul „Dan Păltinișanu” și a dat asigurări că o nouă arenă va fi ridicată în Timișoara. Există deja studiul de prefezabilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.