Migranți din Irak opriți la o frontieră din Timiș

55

Valul de migranți care încearcă să tranziteze ilegal județul Timiș pentru a ajunge în Europa de Vest nu pare să se mai oprească. Polițiștii de frrontieră au mai capturat un grup de transfugi din Irak.

”În data de 17.09.2018, în jurul orei 19.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, județul Timiș, în baza unor informații deținute la nivelul sectorului, au desfășurat în imediata apropiere a graniţei cu Serbia, în localitatea de frontieră Teremia Mică, o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, oprind un grup de nouă persoane care se îndrepta spre teritoriul statului vecin”, au transmis polițiștii de frontieră.

În cadrul verificărilor, oamenii legii au stabilit că grupul era format din nouă cetăţeni irakieni, doi bărbați, două femei și cinci copii, toţi fiind solicitanți de azil în România.

”Persoanele în cauză au fost predate Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun”, mai spun oamenii legii. Cercetările s-au desfășurat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.