Mehadia – loc de frumoasă conlocuire a diverselor credințe și etnii

201

Unul dintre obiectivele ce merită câteva zeci de minute, măcar, din vizita pe meleagurile Mehadiei este Biserica romano-catolică din localitate.

Odată cu începerea fenomenului de colonizare a Banatului cu populație din centrul și vestul Europei, aici au ajuns în mai multe valuri, credincioși catolici. Între 1740 și 1742 au sosit coloniști cu preponderență din Styria și Tirol, dar chiar și din Transilvania. De fapt, a fi de credință romano-catolică a fost unul din criteriile inițiale ale dreptului de așezare aici. Acești noi locuitori ai localității au pornit repede la a-și asigura toate cele necesare traiului. Casele au început să răsară după o oarecare sistematizare. Se pot întrevedea planurile inginerilor militari ce au trasat liniile generale ale străzilor. Iar mai apoi a apărut și necesitatea unei biserici.

Populația romano-catolică a fost sub oblăduirea celor din cetatea Orșovei, unde slujeau părinții minoriți. Iar din 1740 aici a fost înființată o parohie independentă. După ce episcopul Josef Lonovics de Krivina a vizitat locurile și a rămas plăcut surprins, se capătă îngăduința de a se ridica o biserică. Ceea ce se și întâmplă în anul 1745. Aici lucrurile sunt cam confuze. După unele documente de la Viena se vorbește de o reconstruire a bisericii în anii 1753-1754. Greu de crezut că o biserică de nici zece ani să fi avut nevoie de renovare. Sau mai posibil ca peste un deceniu să se fi terminat o a doua fază constând în finisaje și lucrări de amănunt ce nu au fost terminate prima dată.

S-au păstrat în aceleași arhive vieneze planuri care arată aspectul și înălțimea bisericii catolice din Mehadia. Planul datează din 1756 și a fost scris de meșterul constructor Johann Michael Dobler. Potrivit detaliilor din plan, unele fisuri au fost corectate în august 1756 de către meșterul Wolfgang din Timișoara.

Planul bisericii din Mehadia corespunde unui lăcaș de cult format din sală mare unică cu corul retras într-o absidă trapezoidală. Lungimea bisericii este de 20 de metri, lățimea navei este de 9 metri, lățimea absidei corului este de 7 metri. Iluminarea corului este realizată cu două ferestre în pereții laterali, iar nava principală cu câte trei ferestre. Biserica era prevăzută cu un tavan plat, doar balconul corului era boltit. Fațada a fost completată cu un gabon triunghiular, care a fost decorată cu o fereastră ovală. Această fereastră era încadrată cu o placă decorată cu flori sculptate.


Turnul a fost proiectat cu un acoperiș de tip galez cu o parte superioară cu scop de iluminat. Deoarece biserica a fost grav avariată în timpul ultimului război cu turcii la sfârșitul secolului al XVIII-lea, reconstrucția a avut loc prin alocarea de fonduri în 1795 de la visteria Camerei maghiare. Cu acest prilej imaginea generală avea să se schimbe. În primul rând, partea de vest a suferit o schimbare semnificativă prin echiparea cu un turn de fațadă ridicat, cu un plan rectangular.

Divizarea în plan vertical dintre elementele de fațadă și turn este realizată prin coloane cu capiteluri inspirate din stilul doric. Suprafața concavă a gabiei curbate a fost completată cu o fereastră rotundă. Deasupra portalului dreptunghiular se ridică, de asemenea, o fereastră rotundă încadrată de coloane. Ferestre similare arcuite sunt situate și la nivelul turnului. În ciuda trecerii timpului este un exemplu armonios de construcție cu elemente de baroc așa cum se ridica în acea perioadă pe tot continentul.

Dar nici locuitorii mai vechi pe aceste meleaguri, reprezentați de credincioșii creștini răsăriteni nu au rămas fără o biserică a lor. Prin munca de adevărat apostol a consătenilor săi și prin strădania neostoită a propopului Nicolae Stoica de Hațeg se reușește adunarea sumei de bani necesare, dar și a aprobărilor de la stăpânirea habsburgică, precum și a episcopului ortodox al locului să se înceapă construcția unei biserici necesară credincioșilor ortodocși din Mehadia. Preavrednicul de pomenire părinte Nicolae Stoica, pe lângă munca să de cărturar și traducător, avea să fie cunoscut și prin salba de biserici ce le-a ctitorit în toată zona de sud a provinciei bănățene.

Treaba a mers destul de repede și bine, astfel încât în anul 1780 s-au terminat de ridicat zidurile bisericii ce avea să poarte hramul Sfântului Prooroc Ilie. În anul următor avea să fie sfințită pe 20 iulie. Cronicarii vremii au mai consemnat și faptul că în iulie 1782 a fost montat în turlă ceasornicul ce avea să ajute întreaga comunitate.

Dar zilele liniștite nu aveau să dureze prea mult. Cum în această parte a Banatului luptele cu turcii erau departe de a se fi încheiat definitiv, biserica avea să cadă victimă ca multe alte clădiri din localitate. Sau cum spune cronica „ În 1788 au ars-o Turcii”.

După liniștirea bătăliilor, credincioșii au adunat din nou bani pentru a reuși renovarea bisericii arse. În anul 1794 a fost terminată această reparație. O nouă sfințire avea să se oficieze pe data de 9 mai 1796.

Timpurile au trecut cu mai bine sau mai rău peste orașul în plină dezvoltare. O nouă lovitură avea să se întâmple la începului anului 1838. Pe data de 23 ianuarie un cutremur de pământ a zguduit toată zona dimprejurul orașului. Biserica ortodoxă a fost foarte serios vătămată. De fapt era distrusă aproape în totalitate. Dezastrul nu avea să mai fie văzut de protopopul Stoica ce a adormit întru Domnul cu cinci ani înainte. Imediat încep alte lucrări de reconstrucție ce durează până în anul 1843.

După alte decenii de viață comunitară armonioasă între locuitorii de diverse etnii cu o dezvoltare economică susținută, o nouă bornă avea să se înscrie în istoria bisericii locale. Degradarea firească a clădirii avea să fie corectată printr-o nouă renovare temeinică în anul 1908, urmată de o sfințire săvârșită la 20 iulie.

Mărturie a acestor fapte stă o inscripție ce spune că:

„Pictatu-sa acest locos de pict. Acad. V. Simiocu-Lugoj în anul 1908 pe timpul arhiepiscopiei P.S. Sale Nicolae Popea episcop al diecezei Caransebeșului; protopop al Mehadiei fiind P.O. Mihai Popovici; preot al locului C-tin Dure; președinte al comitetului parohial Gh. Popoescu; epitropi Nicolae Chiticeanu, Ioan Sosoi șlo Gheorghe Tomescu și s-a sfințit în 20 iulie (2 august) 1908.

S-a zugravit în întregime de zugravul Iosif Crăciunescu din B. Herculane în anul domnului 1957 din contribuția benevolă a credincioșilor, prin grija preotului paroh I. Urecheatu, pr. pensionar Aurel Colojoară și a epitropilor Iosif Ionescu, Enache Botoacă și Paul Duncia.
În anul 1978 s-a restaurat totul și completat cu pictura nouă de pictorul Elvira Nica-Dascalescu din București; patriarh fiind Prea Fericitul Justin Moisescu; Mitropolit al Banatului I.P.S.S. dr. Nicolae Corneanu; protopop Pr. Dimitrie Grama. Restaurarea și pictura din nou s-a făcut din inițiativa preotului paroh C.Tin Puiu Grozăvescu, sprijinit fiind de membrii consiliului parohial, de credincioși și credincioasele din această parohie. Sfințire s-a făcut la data … ce către …”

Mormântul cel misterios

Cu prilejul unor ample lucrări de reparaţii şi de hidroizolare a bisericii din Mehadia, în timpul săpării unui şanţ în jurul fundaţiei au fost găsite urme de zidărie de la o criptă amplasată chiar în spatele altarului, în exterior.

În acel loc tradiţia locului susține că a fost înmormântat în 8 ianuarie 1833 ctitorul bisericii, protopopul Nicolae Stoica de Haţeg, remarcabilă personalitate bisericească şi culturală a sfârşitului sec. al XVIII-lea şi al primelor trei decenii ale sec. al XIX-lea.

Acolo, mult mai târziu, prin anii ‘80 ai secolului XX – credincioșii au amplasat pe peretele altarului o placă de comemorare, iar sub ea piatra de mormânt a soţiei moarte în 1816.
Cripta este de formă uşor trapezoidală, mai lată la cap, realizată din cărămizi arse foarte bine, unele având în relief şi ligatură literele A şi V. Podeaua criptei a fost realizată dintr-un strat uniform de nisip grosier, iar bolta din cărămizi zidite în cant. Sicriul din lemn de brad a fost introdus prin partea de est a criptei lăsată deschisă din construcţie, după care a fost zidită şi ea.

În interiorul criptei se afla un schelet uman în poziţie nederanjată, iar între cap şi peretele de vest, erau aranjate oasele mari de la braţe, picioare şi bazin de la un alt decedat, probabil găsit înmormântat în acel loc la momentul construirii criptei. Scheletul aflat in situ are o lungime de cca. 1,90 m, oasele mari şi dinţii s-au păstrat foarte bine, dar în schimb oasele feţei, coastele, claviculele şi omoplaţii erau total distruse. În criptă s-au mai păstrat 16 cuie forjate din fier cu aşchii din lemnul de brad al sicriului lipite de ele.

Inventarul funerar al mormântului atrage atenţia prin simplitate şi este edificator pentru ocupaţia din timpul vieţii a defunctului. În zona gâtului şi a toracelui s-au mai păstrat resturi de căptuşeală din pânză fină de in, precum şi galonul de la reverenda preoţească, realizat dintr-o ţesătură cu fire metalice, de culoare neagră şi bogat ornamentat.

În zona bazinului au fost observaţi doi ciucuri (normal ar fi trebuit să fie trei) de la bederniţă realizaţi din ţesătură cu fir metalic, de culoare aurie. Din zona mâinilor împreunate pe piept au fost recuperate 17 mătănii din care 16 din lemn şi una din pastă de sticlă de culoare gălbui-roşcată, precum şi resturile unei cruci din lemn cu înălţimea de cca. 9 cm. Tot acolo a fost găsită și o monedă de 1 kreutzer din cupru, emis în 1812 în timpul domniei împăratului Francisc I.

Analizând inventarul funerar al criptei dezvelite lângă absida altarului bisericii din Mehadia, câteva concluzii sunt fireşti :

Mormântul aparţine unui slujitor al bisericii, inventarul funerar este deosebit de modest, iar moneda descoperită datează înhumarea după anul 1812.

Situaţia observată în cazul acestui mormânt permite avansarea ideii că persoana înmormântată în acest cavou adosat absidei de la altarul bisericii ortodoxe din Mehadia este mai mult ca probabil Nicolae Stoica de Haţeg, protopopul Mehadiei şi omul de cultură ce a marcat zona Banatului de munte timp de peste 50 de ani, mort la 6 ianuarie 1833.

În această situaţie, se poate crede că este singurul mormânt de protopop român din secolul al XVIII-lea şi începutul sec. al-XIX-lea cercetat riguros şi astfel cunoscut şi ca inventar funerar.

În acest caz, comunitatea din Mehadia a păstrat o informaţie transmisă doar pe cale orală timp de 177 de ani, informaţie ce s-a dovedit până la urmă adevărată.

(Informații despre mormântul lui Nicolae Stoica de Hațeg de la parohiamehadia.blogspot.com)

LĂSAȚI UN MESAJ