6.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Mediciniștii timișoreni participă la cel mai mare târg internațional educațional de universități

Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara se alătură, și anul acesta, celor mai prestigioase universități din țară și din străinătate. Intituția timișoreană va participa la cel mai mare eveniment educaţional din Europa de Sud şi de Est, RIUF (The Romanian International University Fair).

Târgul de universități este organizat în 10 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, cu începere de la ora 10.30. La manifestare sunt așteptați elevii care vor să afle informații reale despre studiul internațional, dar și despre cel din România, chiar de la reprezentanți ai universităților.

În această toamnă, la eveniment vor fi prezente peste 65 de universități din 9 țări precum Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Elveția sau Germania, ce vor oferi interesaților informații despre peste 6000 de programe de studiu din 15 domenii de activitate printre care business și economie, medicină, inginerie, PR și marketing, arte și design. Alături de acestea, Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara își va prezenta oferta educațională pentru ca elevii dornici să urmeze o carieră în domeniul medical să poată beneficia de cele mai reale și actuale informații.

Potrivit statisticilor realizate de organizatorii RIUF, tot mai mulţi tineri români caută atât programe de studiu în România, cât şi în străinătate. Dintre vizitatorii care au participat la RIUF, în ultimii 2 ani (aproximativ 44.000 tineri), 37% sunt decişi să urmeze un program de studiu în străinătate, 11% caută programe de studiu doar în România, iar 52% vor să studieze în străinătate, dar acceptă ideea de a studia în România dacă găsesc un program de studiu potrivit.

RIUF – The Romanian International University Fair este organizat de EDUCATIVA, un grup de organizații non-guvernamentale și companii ce dezvoltă și promovează proiecte, servicii și produse menite să sprijine tinerii români în identificarea și fructificarea oportunităților de dezvoltare personală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica că pune la cale sabotarea ședinței de guvern, programată joi, la Timișoara  | VIDEO

Joi, într-una din sălile Prefecturii Timiș, va avea loc o premieră a administrației naționale. Ședința obișnuită de Guvern va avea loc pentru prima dată în...

Noul magazin Altex din zona AEM își va întâmpina joi primii clienți. Se anunță o deschidere cu surprize și oferte speciale

Noul magazin va fi deschis începând de joi, 25 aprilie. Este cel mai mare magazin Altex din Timișoara. Toți cei care treg pragul sunt...

Citește și :