Medic de 44 de ani, răpus de coronavirus, la Timișoara

4575

Un medic în vârstă de 44 de ani se numără printre persoanele care au decedat, în ultimele zile, la Timișoara, din cauza coronavirusului. Doctorul Cristian Milicin era intubat, pe secția de ATI a Spitalului de Boli Infecțioase, situația lui s-a agravat, iar colegii medici nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Medicul se infectase cu COVD-19 în urmă cu nicio lună, iar anunțul dispariției sale a fost făcut pe facebook, de managerul Spitalului Județean, Raul Pătrașcu. „A decedat domnul Asistent Universitar Dr. Cristian Milicin, un medic tânăr, de doar 44 de ani, care activa în propria clinică, din cauza COVID-19, infectat în urmă cu mai puțin de 3 săptâmâni.

Nu l-am cunoscut personal, dar profesional a fost un medic foarte bun, puternic și sănătos, mereu dispus să ajute pe cei din jur. E un eveniment oribil ce ne lovește pe toți ca un trăznet și încă un mesaj pentru acei inconștienți care nu „cred” în acest virus nemernic.
Întreg colectivul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara este alături de familie. Sincere condoleanțe din partea tuturor. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a anunțat Pătrașcu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.