Mașină lovită de un tren în care se aflau 70 de persoane, lângă Timișoara. Șoferul, în stare gravă FOTO

277

Traficul feroviar este blocat în zona haltei Giroc de lângă Timişoara, după ce şoferul unui autoturism a fost surprins de trenul Interregio care circula pe ruta Timişoara – Târgu Mureş, duminică dimineaţa, acesta fiind transportat în stare de inconştienţă la spital.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că în tren se aflau 70 de călători, care nu au fost afectaţi în urma impactului şi nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale, în timp ce şoferul a rămas încarcerat.

„Victima a fost extrasă de pompieri şi predată echipajului SMURD tip C în stare de inconştienţă, dar cu semne vitale, pentru a fi transportată la spital’, a afirmat Elena Megherea.

La locul intervenţiei s-au deplasat două echipaje SMURD tip B şi C, o autospecială de stingere, două autospeciale de descarcerare şi 15 pompieri. Momentan, se lucrează pentru degajarea autoturisumului de pe calea ferată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.