Mărturii șocante despre munca dintr-o celebră multinațională! Ce erau puși să facă angajații

359

„Elon face orice vrea, când vrea”, a povestit un angajat celor de la Business Insider. Pentru unii dintre cei care lucrează la Tesla, comportamentul CEO-ului e ceva normal; sunt obişnuiţi să facă imposibilul dacă Musk le cere acest lucru.

Majoritatea angajaţilor spun şi că adoră ceea ce face compania: contruirea de maşini electrice şi soluţii pentru energie curată, precum şi transformarea societăţii prin tehnologie. E o cauză nobilă care îi inspiră, notează cei de la Business Insider.

În realitate, lucrurile nu stau chiar aşa: pentru a-şi atinge ţintele, Musk a cheltuit sume uriaşe – 3,4 miliarde de dolari anul trecut şi mai bine de un miliard în primul trimestru al acestui an. Tensiunea generată de aceste costuri se transferă, inevitabil, şi asupra angajaţilor; cei de la Business Insider au stat de vorbă cu mai mulţi angajaţi pentru a afla cum se desfăşoară munca în fabrica Tesla.

Jonathan Galescu, un sudor care lucrează la Model X (vehicul produs de Tesla), îşi începe tura la 5:50 şi petrece următoarele 10-12 ore în atelierul său. „Oamenii demisionează după doar câteva ore”, povesteşte Galescu.

Pe de altă parte, angajaţii sunt mulţumiţi de politica „open inbox” practicată de Musk: oricine are o nemulţumire îi poate scrie direct CEO-ului, iar majoritatea problemelor se rezolvă într-un timp record.

Una din principalele probleme cu care se confruntă angajaţii Tesla e legată de deciziile pe care Musk le ia singur şi pe care le face publice prin intermediul platformei Twitter. CEO-ul Tesla e cunoscut pentru mesajele sale neaşteptate, dar angajaţii recunosc că au o anumită teamă vizavi de acestea. „Ai citit mesajele de azi-noapte? Acum vrea să pună rachete pe maşină”, îşi aminteşte un muncitor din fabrică discuţia avută cu un alt coleg.

sursa: businessmagazin.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.