Mărturia unei asistente din „prima linie”: „S-a năpustit asupra mea cu o sumedenie de injurii şi cuvinte grele”

115

Asistenta şefă a secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, Marcela Vîlcan, descrie într-un mod original relaţia pe care a avut-o cu câţiva pacienţi testaţi pozitiv cu noul coronavirus.

În relatarea asistentei sunt referiri la ”pacientul ghinionist”, ”pacienta blândă şi extrem de sensibilă” şi ”domnul iubitor de literatură”. ”Pacientul ghinionist” a fost denumit astfel pentru că a trebuit să rămână spitalizat timp de 26 de zile. A fost cea mai lungă spitalizare la unitatea medicală din Alba Iulia.

Asistenta Marcela Vîlcan susţine că îl cunoştea pe „pacientul ghinionist” încă din vara anului trecut, de când a fost internat la secţia de Boli Infecţioase pentru o altă afecţiune care a necesitat de asemenea o durată de spitalizare foarte îndelungată.

”S-a întâmplat într-o dimineaţă când, intrând la dânsul în salon, m-am apropiat de patul lui şi ca de fiecare dată, urma să îi măsor funcţiile vitale şi să îi administrez tratamentul. «Pacientul ghinionist» s-a întors către mine şi a refuzat orice colaborare, coborând din cer toţi sfinţii, într-un mod deloc ortodox şi făcând acuze la adresa noastră cum că externăm doar pe cine vrem noi, iar pe el îl ţinem tot în spital. În zadar încercam să îi explic că nu poate fi încă externat, deoarece testul lui se încăpăţânează să rămână pozitiv…

Nu am reuşit decât să îl enervez şi mai tare altfel încât s-a «năpustit» asupra mea cu o sumedenie de injurii şi cuvinte grele. A solicitat să vină un medic, drept urmare am chemat-o pe doamna doctor care se afla în acea dimineaţă de serviciu. Aceasta m-a rugat să o însoţesc însă am refuzat-o respectuos, spunându-i că mi-a fost suficient pentru acea zi tirul de injurii la care am fost supusă. Astfel, a intrat împreună cu infirmiera însă, fără succes. Nu a reuşit decât să fie cea de-a doua victimă, «botezată» cu cuvinte grele şi de nescris aici…

Nu ne-am supărat pe el şi am încercat să îl înţelegem însă, trebuie să recunosc că din acea zi mi-a fost cu adevărat teamă să intru în acel salon. S-a liniştit în următoarele două zile şi a redevenit pacientul pe care îl ştiam din vară. A fost pacientul pentru care m-am bucurat cel mai tare atunci când a fost declarat vindecat, după două teste consecutive negative în 24 de ore şi nu am să uit niciodată bucuria din ochii acestuia pe de o parte şi liniştea din sufletul meu, pe de altă parte”, a precizat cadrul medical.

Asistenta relatează şi tragedia suferită de colegă dintr-un alt spital, confirmată cu coronavirus, care şi-a pierdut ambii părinţi: ”Internată fiind la noi, a aflat cu durere faptul că şi-a pierdut întâi mama, apoi, la două zile distanţă şi tatăl, ambii diagnosticaţi cu COVID-19. A fost o adevărată dramă prin care a trecut familia acestei colege. Erau relativ tineri, puţin peste 60 de ani mama şi cu vreo câţiva ani mai în vârstă, tatăl. Sufereau şi de alte boli cronice însă cine poate spune că nu mai puteau trăi cu aceste boli ani sau poate chiar ani buni?.

Întreaga poveste a asistentei o puteți citi pe adevarul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.