Maratonul dansului şi cântecului sârbesc, la Timișoara Foto-Video

279

Aflat la cea de-a XXV ediţie, dansul şi cântecul sârbesc și-a dat, din nou, mâna în Piaţa Unirii din Timişoara. Peste 600 de copii şi tineri aparţinând minorităţii sârbe din România (Mehedinţi, Arad, Caraş Severin şi Timiş), au dansat şi au cântat în Piaţa Victoriei din Timişoara, dar şi pe scena Filarmonicii Banatul, unde timp de 2 ore, şi-au arătat măiestia într-ale dansului şi cântecului sârbesc.

La ediţia din acest an, au participat 19 ansambluri, cu dansuri şi cântece din Banatul sârbesc.

Pentru Comunitatea Sârbă din România este un eveniment important, un festival al tradiţiilor şi obiceiurilor sârbe, fiind prezenţi toţi sârbii ce activează sub Comunitatea Sârbilor dintre Mureş şi Dunăre, într-un Banat multietnic, multiconfesional şi multicultural, oferind posibilitaea minorităţilor conlocuitoare să se exprime liber.

La maraton au fost prezenţi reprezentanţii Uniunii Sârbilor din România.

La spectacolul oferit în mod gratuit, intrarea fiind liberă, au fost deopotrivă atât români, cât şi sârbi ce locuiesc în Banatul Sârbesc de pe partea stângă a Dunării.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.