Managerul unui spital din vestul țării: Deschidem o secţie şi, în mai puţin de 24 de ore, este plină. Aproape toți pacienţii necesită oxigen

46

Managerul interimar al spitalului Judeţean Arad, Florina Ionescu, afirmă că unitatea face mari eforturi pentru a suplimenta numărul de paturi pentru pacienţii cu coronavirus. ”Deschidem o secţie şi, în mai puţin de 24 de ore, este plină, iar marea majoritate a pacienţilor necesită oxigen”, a transmis managerul, conform News.ro.

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad anunţă, joi seară, că a suplimentat numărul de paturi pentru pacienţii pozitivi COVID-19, cu 55 în secţia Clinică Ortopedie şi Traumatologie.
”Aseară, toate secţiile puse la dispoziţia pacienţilor infectaţi cu SARS CoV-2 – cu un total de 256 de paturi – au devenit neîncăpătoare. Azi avem 261 de pacienţi internaţi pe secţiile COVID-19 ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, dintre care 37 sunt la terapie intensivă. Ne aflăm în situaţia în care deschidem o secţie şi, în mai puţin de 24 de ore, este plină, iar marea majoritate a pacienţilor necesită oxigen. Sperăm ca săptămâna aceasta să ne putem descurca cu aceste locuri din Ortopedie”, a declarat ec. Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad.

sursa – g4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.