Mama, tatăl și cei cinci copii ai lor, accident cumplit: Mașina lor s-a izbit de un cap de pod

266

Accident groaznic, noaptea trecută, în jurul orei 00.30, pe DN 2 – E85, în comuna Dumbrava, comuna Itești, județul Bacău, după ce o dubă în care se afla o familie de șapte persoane – mama, tatăl și cei cinci copii ai lor – a intrat într-un cap de pod.

În mașină se aflau doi adulți (soț și soție) și cei cinci copii ai acestora.
Toate cele șapte persoane rănite au fost transportate la spital.
La fața locului s-au deplasat autospeciale SMURD și SAJ.

Potrivit SJU Bacău, șoferul, de 47 de ani, a fost internat în secția Chirurgie, cu traumatism toraco abdominal. Mama celor cinci copii, de 27 de ani, are diverse contuzii, este staționară în UPU, încă nu este internată.

O fetiță de 10 ani este internată la Neurochirurgie, cu politraumatisme severe, în terapie intensivă.

Ceilalți copii, o fetiță de 6 ani, un băiețel de 8 ani, unul de trei ani și un bebeluș de 11 luni sunt la chirurgie pediatrică, toți la terapie intensivă.

Ce spune IPJ Bacău
Un bărbat de 47 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Roman – Bacău, se pare că, pe fondul oboselii, ar fi pierdut controlul volanului și ar fi întrat în coliziune cu un cap de pod.

Din impact, a rezultat rănirea conducătorului auto și a altor 6 persoane, pasageri în autoutilitară.

Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului.

Se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ