Mai există Occident? Cam cât?

179

Mijlocul lunii trecute a dus la München zeci de lideri politici din toată lumea, analiști militari, oameni de afaceri, specialiști în probleme de securitate globală, cu toții reuniți în cea de-a 56 a ediție a Conferinței pentru Securitate. Experiența și imaginația organizatorilor s-au dovedit provocatoare și, în cele din urmă, au determinat cei mai mulți dintre vorbitori să lase corectitudinea politică, diplomația de salon și uzuala auto-cenzură la o parte, acordându-și vorbele cu gândul și ambele întru legitimarea faptelor recente sau viitoare.

Timp de numai trei zile (14–16 februarie) au fost puse în discuție teme de o diversitate greu de imaginat în scenariul unei singure conferințe; personalități cu viziuni total opuse asupra întrebărilor majore din portofoliul lor au fost aduse față în față și intervievate de jurnaliști cu experiență consistentă; au fost experimentate numeroase formule de evenimente spre a face cu putință abordări pe măsura fiecărui invitat sau pentru a „despărți în silabe” întrebări extrem de complexe. (De pildă, Construirea de poduri peste ape tulburi: reducerea tensiunilor din Golf, eveniment ce a inclus două interviuri și un seminar.)

Programul a fost extrem de ofertant, cu toate că intrarea în săli se făcea doar pe bază de invitație. Lideri de marcă au avut partea leului, pentru declarații politice extinse. I-am numit aici pe Jens Stoltenberg, Mike Pompeo și Sergey Lavrov, Wong Yi, (ministrul de externe al Chinei), Emmanuel Macron și Stevo Pendarovski (președintele Macedoniei de Nord). Au fost și teme cu grad ridicat de tensiune, programate la ore foarte târzii: Armistițiu pentru Tripoli? Evoluția Conflictului libian (în prima zi), respectiv Conducere sau retragere. Viitorul politicii externe americane (în ce-a de-a doua zi).

Până la urmă, patru ar fi aspectele care au atras atenția dincolo de specializarea exclusivistă a unor sesiuni. Este vorba despre provocarea tematică, din partea organizatorilor în jurul „ideii de Occident”, a întrebării dacă acesta mai joacă vreun rol, dacă mai există sau e doar o nostalgie după vremuri deja apuse. În al doilea rând, schimbul de replici tranșante între lideri, cu precădere între Mark Pompeo și Sergei Lavrov. Un al treilea aspect deloc neglijabil este diferența notabilă între disensiunile liderilor aflați în poziții de președinți sau miniștrii de externe și consensul „tinerilor lideri”, parlamentari, cercetători sau oficiali de rang mai mic. Nu în ultimul rând, diversitatea fascinantă a temelor abordate. Vom adăuga faptul că în fiecare zi a avut loc o informare privitoare la evoluția coronavirus, chiar dacă, pe atunci, opinia publică și, poate, numeroși oficiali ce ar fi fost responsabili încă nu percepeau dimensiunile crizei.

Ce este Occidentul?

Răspunsul a fost, în fiecare caz, dependent de țara din care provine cel ce se încumetă să caute o definiție. Dincolo de cuvinte, fiecare abordare a devoalat mentalitatea și proiectele vorbitorului. De pildă, în caietul-program, organizatorii au citat dintr-un discurs de anul trecut al președintelui Macron, care a început cu hegemonia Occidentului din sec. XVIII până azi, chiar dacă, ulterior, și-a nuanțat abodarea, menționând greșelile făcute de lumea vestică, idealismul acesteia, subestimarea noilor puteri. Reținem cuvântul-cheie — hegemonia —, alături de regretul, spus indirect, de a o fi pierdut. Cum ne-am obișnuit deja, discursul de anul acesta nu este, încă, disponibil. Și tot în linia devenită tradiție, Angela Merkel s-a opus definiției lui Macron, înțelegând Vestul drept o sumă de idei despre societate și rolul individului în cadrul acesteia. Deplângând faptul că nu putem vorbi decât despre un sistem deschis, care e vulnerabil atacurilor dinspre alte culturi, dna Merkel a concluzionat că Occidentul există și merită să facem eforturi spre a-l conserva. În mod firesc, nu s-a spus nimic despre „Europa de Est”, cu toate că, de fiecare dată când se dau notele la purtare, această regiune e blamată, eventual pedepsită pentru nerespectarea regulilor din „Vest”.

Întreaga discuție despre Occident ar avea drept punct de pornire cunoscuta carte a lui Oswald Spengler, Declinul Occidentului, carte care — spun organizatorii — și-ar găsi, azi, confirmarea în rolul tot mai restrâns pe care „Vestul” îl joacă pe plan global, ezitările în fața marilor crize, oscilațiile din relația SUA – Europa. Harta corectă a acestui „Vest” diferă, cum e și firesc, de la vorbitor la vorbitor, incluzând sau excluzând regiuni, țări, opțiuni. Un răspuns important l-a adus conferința susținută de cunoscutul profesor Francis Fukuyama. Definiția pe care a propus-o a fost că Occidentul ar reprezenta lumea democrațiilor liberale, o lume care, într-adevăr, se află în criză, nemaiexportând democrație, ci luptând acasă cu propriii cetățeni și instituții în jurul componentei liberale a istoriei recente. Spunea Fukuyama, nu democrația e problema, ci ordinea constituțională, domnia legii, sistemul de checks and balance considerate de majoritatea votanților drept pârghii prin care o elită i-ar fi deposedat nu de drepturile politice per se, ci de recunoașterea demnității, de respectul și statutul social care li s-a promis și la care sunt îndrituiți. Populismul ar fi tocmai esența acestei lupte pentru recunoștere, chiar cu prețul schimbării profilului societăților „occidentale”. Iar de aici, atractivitatea acelor societăți pentru lideri non-occidentali, pentru business-ul chinez și metodele illiberale de guvernare.

Un alt răspuns l-a oferit președintele Germaniei, dl Frank-Walter Steinmeier, în discursul de deschidere a conferinței. În esență, „Occidentul” ar fi numele unității euro-atlantice, așa cum a ieșit ea din ultimul război mondial, de la a cărui încheiere se sărbătoresc, acum, 75 de ani. În opinia domniei sale, Occidentul trebuie să existe ca mod de a ne apăra demnitatea în fața noilor provocări ale etno-naționalismului, rasismului, anti-semitismului. Este un mod de a proteja „statele mici” prin respectarea dreptului internațional, singura „armă” împotriva „statelor mari, care fac ceea ce doresc”. Chiar dacă l-a citat pe Tucidide în acest sens, ținta era deja numită: Rusia și conflictul din Ucraina. O altă posibilă definiție a „Occidentului” ar trebui să fie Organizația Națiunilor Unite, dar aceasta este slăbită tot de „Marile Puteri care își permit să nesocotească normele votate acolo, să abuzele de structura instituțională; membrii permanenți ai Consiliul de Securitate ar trebui să-și merite privilegiile pe care le au acționând spre binele planetei, nu în interes personal”.

Greu să nu „citim” printre rânduri, nefiind prea multe țări în cauză. „Occident” ar fi și NATO, fără alianța transatlantică neputându-se defini Europa de azi. Dar, adaugă dl Steinmeier, nu procentajul de 2% pentru apărare ar trebui să fie definitoriu, ci „armele” diplomatice, tratatele de control al armamentului, și, pe acest fond, încrederea reciprocă. Lipsește și preocuparea pentru nevoile umane, pentru pluralism opus occidentalizării cu orice preț a întregii lumi, asumarea responsabilității în probleme stringente precum sărăcia, mortalitatea infantilă, foametea. Am spune, probleme sunt multe, dar, „cu realism, curiozitate, energie, curaj și încredere” (Steinmeier), Occidentul există și trebuie întărit.

Tenorii politici și Occidentul

Conform agendei, primul dintre ei a vorbit Mike Pompeo. Cu titlul „Occidentul câștigă” venea să aducă optimism și, poate, să schimbe accentele pe aspecte concrete în locul declațiilor politice. Presărat cu mărturisiri personale și glume, întregul discurs a fost unul energic, combativ pozitiv în dreptul „Occidentului” înțeles fie restrâns, SUA, fie extins în sensul cooperării în cadrul NATO. Migrația spre Occident, opțiunea de a studia ori de a porni o afacere în „Occident” demonstrează puterea de atracție a acestuia și faptul că este câștigător în fiecare zi. Perdanți sunt „Partidul Comunist Chinez, tot mai agresiv”, Coreea de Nord, în contrast deplin cu Coreea de Sud, Cuba, Venezuela și Nicaragua. Victoria este posibilă pentru că, spune Mike Pompeo, Occidentul „nu interferează în alegerile altora”, „respectă proprietatea intelectuală”, „susține națiunile independente”. În acest timp, „Rusia a anexat Crimeea și părți din estul Ucrainei și din Georgia; rachetele iraniene explodează deasupra câmpurilor petrolifere din Arabia Saudită; China încalcă zonele economice exclusive ale Vietnamului, Philippinelor și Indoneziei”. A încheiat sfătuind întreaga lume să nu se lase manipulată de Iran, Rusia sau Huawei.

Sergey Lavrov a replicat pe măsură, subliniind „barbarizarea relațiilor internaționale” prin „încălcarea acordurilor de neproliferare a armelor, violarea dreptului internațional prin stabilirea unor sancțiuni ilegale și a unor măsuri protecționiste care subminează piețele mondiale. Criza de încredere reciprocă manifestată în Europa ar fi consecința politicilor NATO „de mutare a infrastructurii militare spre est, a exercițiilor fără precedent ce au loc la frontierele Rusiei”. Drept contraexemplu, a subliniat rolul țării sale în Siria (crearea de norme juridice și a unui comitet constituțional) și Libia, cooperarea cu Turcia și Iran, prevenirea militarizării spațiului cibernetic, ca și inițiativa președintelui Putin de a crea un Mare Parteneriat Eurasiatic, menit a include țări și organizații din „întregul continent, inclusiv din Uniunea Europeană”.  Wang Yi, ministrul de externe chinez, a fost mai rezervat, a povestit despre lupta împotriva epidemiei de COVID-19, apoi a mulțumit tuturor celor ce s-au implicat, medical sau simbolic, în sustinerea eforturilor de stopare a epidemiei în China. Iar „răspunsul” la provocarea gazdelor a fost multilateralismul, considerarea comunității internaționale drept o mare familie, decisă să respecte dreptul internațional. În acest context, China nu dorește să devină un hegemon, ci să participe alături de toate celelalte popoare la dezvoltarea armonioasă, simetrică, a lumii.

Celelalte voci

În primul rând ar trebui menționată decizia de a crea o „comisie de legiuitori din lumea liberă menită a crea o ordine globală bazată pe norme și a lupta împotriva amenințărilor comune”. Exista deja o primă listă de membri, parlamentari din Australia, Canada, Europa și Statele Unite, alții fiind așteptați să confirme. Chiar dacă pericolele menționate sunt de notorietate, întrebarea ar fi de ce nu se folosește dreptul internațional în vigoare și cum va fi argumentată includerea unor țări și excluderea altora spre a da legitimitate acestui grup.

Zsuszana Caputova, președinta Slovaciei, a făcut o pledoarie minunată pentru Europa Centrală, insistând pe datoriile liderilor de a stabili reguli clare, de a-și cenzura voința de putere, de a controla și sancționa „narațiunile iresponsabile” oferite de populism și extremiști. Dar a adăugat și graba cu care aceste țări a trebuit să îndeplinească setul de criterii pentru aderare, numărul normelor fiind mai important decât calitatea lor; nevoia de a lupta încă împotriva „formalismului defensiv post-comunist” prin care se încearcă, și acum, perpetuarea practicilor din trecut, precum și nevoia de empatie, spre a înțelege punctele diferite din care au pornit aceste țări: istorice, societale, juridice automat, dificultățile cu care încă se confruntă.

În paralel cu conferința „mare” a avut loc cea a tinerilor lideri, aproximativ pe aceleași teme, adică despre pericolele ce pândesc lumea de azi. Ceea ce frapează este convergența acestora spre ideea de multilateralism, dovadă a liberei circulații a ideilor și persoanelor, care a caracterizat perioada lor de formare. Vin oare prea târziu? Vor mai avea mijloace să-și pună ideile în aplicare atunci când ei vor deține marile poziții în guvernare?

Mesele rotunde tematice au cuprins teme specifice, precum securitatea cibernetică, energetică, alimentară, comerțul internațional, controlul armamentului, inteligența artificială, viitorul informației, dar și teme politice cu vagă cosmetizare în termeni de securitate: conflictul din Ucraina, securitatea în zona Arctică, Balcanii de Vest, Nagorno-Karabakh, Israel și Palestina, soluții la conflictul din zona Golfului, statutul democrației în Occident, politicile în materia bazelor de date, pacea în zona Pacificului. Am fost puși în fața unui maraton de analize, declarații, avertismente. S-a invocat aproape tot ce mișcă pe planetă, au vorbit majoritatea actorilor de marcă. Vom vedea, oare, și soluții?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.