-1.9 C
Timișoara
miercuri 21 ianuarie 2026

Lucrările de reabilitare la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” continuă și în sezonul rece

Primăria Municipiului Timișoara continuă reabilitarea termică a Colegiului Tehnic „Henri Coandă”, prima reabilitare completă a campusului de la construcția sa. În timp, starea clădirilor s-a degradat și condițiile de studiu pentru elevi s-au înrăutățit.
Investiția vizează eliminarea pierderilor de căldură specifică clădirilor vechi, cu fațade neizolate, ferestre mari, dar cu tâmplărie învechită, precum și cu acoperiș fără termoizolație. Proiectul municipalității include și un punct termic care va deservi întreg campusul.

De săptămâna viitoare, în contextul episodului geros, constructorul va intensifica ritmul la clădirea internatului pentru a putea permite cât mai curând relocarea elevilor din corpul principal.
Până în prezent, la internat a fost refăcut complet acoperișul, au fost înlocuite ușile și ferestrele, au fost modernizate instalațiile electrice și sanitare, s-a turnat șapa și a fost realizată termoizolarea podului și a fațadei. Intervențiile urmăresc creșterea eficienței energetice și reducerea costurilor de întreținere pe termen lung.

Investiția Primăriei Timișoara vizează reabilitarea tuturor celor cinci clădiri din campus: corpul principal al liceului, internatul, sala de sport, cantina și clădirea atelierelor. Proiectul include termoizolarea fațadelor și acoperișurilor, înlocuirea tâmplăriei, modernizarea instalațiilor electrice, sanitare și de canalizare, precum și realizarea unui punct termic care va deservi întregul campus.

Lucrările, în valoare de peste 29,5 milioane de lei (TVA inclus), sunt executate de NEDEX GRUP SRL. Primăria Municipiului Timișoara a obținut o finanțare de aproape 19,7 milioane de lei prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), diferența fiind acoperită din bugetul local. Durata contractului este de 18 luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană se lansează în 4 februarie, la Timișoara

Antreprenorii care inovează pot beneficia de finanțare, mentorat, marketing cu ajutorul Vest Ventures. Evenimentul de lansare va avea loc în 4 februarie, în cadrul...

Misiune economică timișeană în Țara Bascilor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Enterprise Europe Network (EEN), invită firmele timișene să participe la prima misiune...

Citește și :