13 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Lovituri ,,penale” în serie, date de un tânăr din vestul țării, declarat ”Campion la sate”!

Un adolescent, în vârstă de 18 ani, din comuna Băcia-Hunedoara, a fost reținut de polițiști, după ce a reușit performanța de a comite, în ultimele șase luni, nu mai puțin de 10 spargeri în locuințe din orașul Simeria și satele învecinate. Tânărul a fost pus sub control judiciar, iar oamenii legii au recuperat bunuri furate, de peste 12.000 de lei.

Poliţia Oraşului Simeria a luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore faţă de acest tânăr care este acum cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. După ce l-au reținut, oamenii legii au descins și la mai multe persoane, despre care aveau informații că l-ar fi ajutat pe tânărul hoț.

„Poliţiştii simerieni, sprijiniți de lucrători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Hunedoara, au efectuat șapte percheziții domiciliare (pe raza localităţilor Totia, Băcia, Tîmpa, Simeria şi Zam), la locuinţele unor persoane suspectate de implicare, sub diferite forme şi participaţii, în infracţiunile de furt calificat comise de tânărul din comuna Băcia. În urma efectuării perchezițiilor, au fost identificate mai multe bunuri susceptibil a face obiectul infracțiunilor de furt calificat, în valoare totală de peste 12.000 lei, obiecte ce au fost ridicate pentru cercetări”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu. Față de tânărul în vârstă de 18 ani, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim la Liebling

În perioada 22-26 aprilie, zilnic între orele 9-17, în Liebling se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de...

Alfred Simonis: „de fapt, liderul Consiliului Județean habar nu ar avea să gestioneze o investiție de anvergură.”

”Am luat act de declarațiile domnului Alin Nica legate de situația stadionului Dan Păltinișanu și despre faptul că nu s-a vorbit despre Hotărârea de...

Citește și :