Locuitorii din zona Bucovina, nemulțumiți de tăierea copacilor. Unde va mai ajunge echipa Primăriei

226

Locuitorii din zona Bucovina din Timișoara se plâng că în cadrul amenajării unei parcări aici au fost tăiați ma mulți copaci. Oamenii s-au plans conducerii Primăriei Timișoara care le-a făcut o vizită. Au primit promisiunea că vor fi plantați alți arbori.

La întâlnirea cu cetățenii au participat viceprimarul Ruben Lațcău, Rudolf Gräf, consilier personal al primarului pe teme de urbanism și Matei Creiveanu, city manager. ”Împreună, am vorbit deschis despre faptul că, în cursul lucrărilor, unii dintre copacii din zonă nu au putut fi salvați sau transplantați și am stabilit și că planul va include cu certitudine arbori care să umbrească viitoarea parcare. Mai mult, ne-am asigurat că planul parcării prevede trotuare accesibile pentru părinții cu cărucioare și pentru persoanele cu dizabilități, precum și treceri de pietoni supraînălțate, care cresc gradul de siguranță pentru pietonii care traversează parcarea”, au transmis reprezentanții Primăriei.

Vă reamintim că primarul Dominic Fritz și echipa sa încep, de vineri, o serie de vizite în cartierele Timișoarei. Prima dintre ele are loc în 18 iunie, de la ora 15:00, în Freidorf. Locul de întâlnire va fi parcul Petőfi Sándor.

”Regretăm că, din motive obiective, întâlnirea din Freidorf nu poate fi la o oră mai târzie (următoarele vor fi la ora 18:00). Înțelegem că pentru aceia dintre dumneavoastră care sunteți la serviciu ora este neconvenabilă, de aceea, dacă locuiți în Freidorf și nu puteți ajunge la întâlnirea cu primarul, vă rugăm să nu ezitați să ne scrieți mesajul dvs. fie aici, în comentarii, fie pe pagina de sesizări a primăriei: https://www.primariatm.ro/sesizari-si-reclamatii”, a transmis echipa edilului-șef.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.