Locație schimbată pentru Festivalul Vinului! Când va avea loc

600

Nu în parcul Rozelor, nu la stadion și nici în parcarea vreunui mall. Festivalul Vinului își schimbă din nou locația și va avea loc în Piața Victoriei din centrul urbei.

”Pe durata celor 3 zile vom avea parte de numeroase produse vinicole, dar şi de muzică şi voie bună. Şi-au anunţat prezenţa renumite podgorii din zona Banatului, dar şi din Serbia, care vor expune produse de calitate şi vor da prilejul celor dornici să le şi deguste. Vor fi amenajate în parcarea Modex standuri, la care se vor şi comercializa aceste produse”, anunță municipalitatea.

Cât priveşte programul artistic, scena va aparţine vineri, 26 octombrie, începând cu ora 17, muzicii populare. Au confirmat participarea numeroase ansambluri şi formaţii artistice: ,,Timişul’’ al Casei de Cultură din Timişoara, ,,Doina Timişului’’ al Casei de Cultură a Studenţilor, ,,Ghiocelul” din Giroc, Izvoraşul” al Casei de Cultură din Buziaş, ,,Pusta Banatului” al asociaţiei cu acelaşi nume şi invitaţii din Serbia – Ansamblul folcloric ,,Ljubomir Ivanovic Gedza”din Kovacevac.

Sâmbătă, 27 octombrie, schimbăm registrul muzical şi aducem la rampă atât tineri artişti ai Timişoarei (Facultatea de Muzică, Şcoala Cromatik Voice) cât şi trupele timişoreane Alpha Team şi Stage5 Band, precum şi trupa rock Death Show din Serbia. Seara se va încheia în acordurile trupei Proconsul.

Duminică, 27 octombrie, vor concerta Pragul de Sus, Phaser, Pseudonym şi cursanţii Incubatorului de Artă din Timişoara.

Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Vinului urmează să se desfăşoare la Timişoara, în perioada 26 – 28 octombrie 2018, în Piaţa Victoriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.