9.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Lipsa bunului șimț, plătită scump de șoferi

Zeci de șoferi din Timișoara au fost amendați de polițiștii locali pentru că au parcat în așa fel încât au blocat circulația tramvaielor. Dar nu sunt singurele nereguli depistate de oamenii legii.

”În ceea ce privește blocarea accesului în curți, parcări, garaje etc, în ultimele zile au fost aplicate un număr de 35 de sancțiuni contravenționale, majoritatea dintre acestea ca urmare a sesizărilor de la cetățeni. Spre exemplu, un conducător auto care se afla la volanul unui autoturism și-a parcat mașina pe Intrarea Munților, blocând accesul într-un garaj de pe strada respectivă și punând în imposibilitatea de a ieși cu mașina proprie pe proprietarul acestuia. A fost aplicată sancțiune de către polițiștii locali sosiți la fața locului. Un alt conducător auto a blocat cu autoturismul o intrare pe str. Daliei, obstrucționând accesul autovehiculului de la societatea de salubrizare care nu putea ridica astfel gunoiul. Un alt cetățean a semnalat faptul că posesorul unui autoturism a blocat cu mașina accesul în curtea casei sale de pe str. G. Musicescu, la fel și în cazul unui garaj de pe Calea Aradului, pe Intrarea Doinei, și pe str. Antenei, unde a fost blocată calea de acces la o societate comercială”, a transmis Poliția Locală.

Toți cei surprinși în această situație au fost sancționați. Poliția Locală Timișoara atrage atenția conducătorilor auto să respecte legislația deoarece sancțiunile pentru astfel de fapte sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, conform OUG 195/2002, în cele mai multe dintre aceste cazuri trecându-se și la ridicarea mașinilor.

Alte subiecte :

„Monoloagele solitudinii” la Teatrul Cetății

Teatrul Cetății își deschide noua stagiune cu o distopie teatrală despre solitudine, o ”colecție de singurătăți” care, ca o lentilă...

Căutăm jandarmi juniori pentru o zi

Vrei să te joci cu cei mai fideli parteneri, cățelușii Jandarmeriei? Ți-ar plăcea să pornești sirenele mașinilor de intervenție? Ziua Jandarmeriei...

Citește și :