19.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Liga Vest: firmele din Calea Șagului cer măsuri urgente pentru evitarea accidentelor

Asociația Liga Vest susține că mai multe companii care își au sediul pe platfoma industrială din Calea Șagului cer urgent Primăriei Timișoara să ia măsuri pentru evitarea accidentelor provocate de ambuteiaje, starea proastă a drumurilor sau a mizerie de pe șosea.

„Starea carosabilului este sub orice critică din cauza compostului și a mizerie care acoperă, în unele locuri banda 1 de circulație.
în contextul în care, pe artera aceasta, au avut loc zeci de accidente, unele grave, în ultimii doi ani, mai multe firme de pe platforma industrială din Calea Șagului au solicitat Primăriei Timișoara să intervină în zonă și să ia măsuri urgente pentru siguranța participanților la trafic”, a transmis Liga Vest.

Companiile au găsit ele soluții la problemă, dar acestea trebuie puse în practică de autorități. Iată câteva dintre propuneri:
– montarea unui sistem giratoriu, chiar și din plastic, pentru costuri minime în dreptul ieșirii parcului industrial;
– introducerea unor separatoare de sens din beton de la podul din Calea Șagului până la punctul de legătură cu centura sud;
– montarea unor lumini led deasupra trecerilor de pietoni din dreptul parcului industrial, pentru că în zonă nu se vede nimic nici dimineața, nici seara, atunci când e ceață;
– redesenarea marcajelor rutiere;
– defrișarea și igienizarea lateralelor drumului european pe tot tronsonul de drum din Calea Șagului, precum și curățarea drumului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :