Laza Cnejevici – un sârb cu suflet de român – VIDEO

1556

Auzisem de Laza Cnejevici înainte de a avea plăcerea să-l ascult. Și cu mult, mult înainte de a avea privilegiul să-l cunosc personal. Și să-i devin, pentru scurtă vreme, ce-i drept, coleg la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș. Laza Cnejevici era un nume cunoscut și iubit în Banat. Cânta sârbește, cânta românește. Cânta orice fel de folclor care suna bine și adevărat. Învățase să cânte de mic, apoi aprofundase studiul muzicii prin studii universitare. Dar, cel mai important, știa să cânte cu sufletul, era un fin psiholog și știa cum să ajungă la sufletul bănățeanului.

Prima oară l-am auzit cântând live datorită prietenului meu Puiu Ene (fratele doamnei Mara Cîrnu și cumnatul lui Marius Cîrnu), în 1971, la Sângeorge, satul de baștină și al lui Laza, și al celor doi frați Ene. Am fost coleg de clasă la Liceul din Gătaia cu Puiu Ene, iar generosul și inimosul meu coleg m-a invitat în satul mamei sale (Mama Mița) și al bunicilor săi materni. Așa am ajuns la Sângeorge, în casa dragului bunic Dobrivoi, pe care Puiu îl alinta cu apelativul ”Dobrivoi baron”. Un bunic tipic bănățan, topit după nepoții lui.

Șederea la Sângeorge a fost scurtă, dar definitorie pentru ospitalitatea sârbo-română, căci în micul sat trăiesc în armonie ambele etnii. Faptul care m-a marcat profund s-a întâmplat la căminul cultural, unde s-a ținut balul. Toată suflarea – și localnici, și goșci (oaspeți) – era pusă pe veselie, nici o supărare nu-și avea locul acolo. Iar de seara și până dimineața ne-a cântat nimeni altul decât Laza Cnejevici. Singur. Nu avea decât acordeonul și o stație. A dus tot balul de unul singur, ca un veritabil om-orchestră. A fost o noapte magică, în care s-a cântat și s-a dansat sârbește și românește, s-au mai spart câteva pahare, că așa-i obiceiul la sârbi. Nimeni nu a fost abandonat, toată suflarea s-a simțit minunat. Am retrăit sentimentul bănățean al multiculturalismului și fraternității neimpuse de nimeni din afară. L-am iubit din acea seară pe Laza ca pe un zeu al muzicii bune, care-i unea pe oameni și-i făcea să fie atenți și buni unii cu alții.

Laza Cnejevici era un fiu al satului. S-a născut la Sângeorge, în 30 aprilie 1936. Tatăl său avusese orchestră în sat și de la el a prins Laza drag de muzică. În cel mai amplu articol de ziar care s-a scris despre Laza Cnejevici, apărut în Agenda, sub semnătura Marianei Cernicova, Laza mărturisea cu mult umor: „Cred că nici nu știam să umblu prea bine, dar știam să cânt”.

A învățat cu adevărat muzică la liceul sârbesc din Timișoara, al cărui elev a devenit. Distingem din nou o notă de autoironie (semn al oamenilor inteligenți) în altă mărturisire făcută jurnalistei: „Am venit la Timișoara la 12 ani, în pantaloni scurți și cu ștrimfi albi”. S-a îndrăgostit, ca majoritatea bănățenilor, de Timișoara, oraș pe care l-a părăsit doar pentru scurte perioade de timp. Există o chemare irezistibilă pe care marele burg din Banat o exercită asupra tuturor nativilor bănățeni.

Ca o curiozitate, prima facultate pe care a urmat-o Laza a fost Filologia, la București, la limbi străine, în 1954. A făcut doar un semestru, căci s-a întors la Timișoara, la Ansamblul Sârb de Stat de cântece și jocuri. Trecuse examenul și fusese angajat ca acordeonist. Apoi a făcut armata, iar când s-a întors din cătănie, ansamblul sârbesc se afla deja în componența Ansamblului „Banatul”, dar având o secție de folclor sârbesc.

În aceeași perioadă, la Timișoara și-a deschis porțile Facultatea de Muzică, la care a intrat. A avut profesori deosebiți, de care își amintea cu plăcere: Nicolae Ursu, Ioan (Vanu) Odrobot, Ion Românu. Fiind încă student, Laza a ajuns dirijorul orchestrei de muzică populară a ansamblului Centrului Universitar Timișoara, din care s-a născut „Doina Timișului” din prezent.  A fost și nașul ansamblului sârbesc de amatori „Zora”, apoi a activat ca instrumentist, dar și solist vocal la Ansamblul  „Timișul”.

Dar locul de care a fost cel mai legat a fost Școala Populară de Artă din Timișoara, unde a fost profesor de acordeon din 1962 până în 2014, când s-a pensionat, lăsând locul unui discipol de-al său, Boban Constantinovici. A fost unul dintre cei mai respectați profesori ai acestei instituții, care a format multe talente folclorice.

Pe Laza Cnejevici l-au iubit toți bănățenii, indiferent de etnie, deoarece știa să cânte pe limba tuturor. Și avea acel dar divin – pe care îl au doar artiștii aleși – de a transmite emoție artistică, de a înfiora publicul, de a-l face să vibreze în fața frumosului. Vă spune unul care a simțit asta pe pielea lui, la 15 ani. Și a rămas fan Laza pe viață.

Laza Cnejevici a lăsat în urma sa nenumărate discuri, CD-uri, înregistrări radio și TV. A fost în multe, multe turnee, peste tot în lume, fiind aplaudat și adulat atât de sârbi, cât și de români. Dar a mai lăsat și un fiu la fel de talentat, Vladi Cnejevici, care a cântat cu „Compact”, apoi cu „Pasărea Colibri”. Au fost trei generații de muzicanți în familia Cnejevici, toți porniți din micul sat Sângeorge, din Banat. Se pare că tradiția merge mai departe, căci nepoțica Milena studia pianul.

Marele acordeonist și solist vocal Laza Cnejevici s-a stins la 79 de ani, la Timișoara, după o carieră artistică și pedagogică de excepție. El rămâne unul din reperele de vârf  ale folclorului din Banat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ