Laureatul Nobel, care a consacrat teoria Big Bang, în vizită la Politehnică-VIDEO

152

Universitatea Politehnica din Timișoara a găzduit azi, într-un program dedicat studenților interesați de o carieră în știință și inginerie, un eveniment inedit.

Doctorul Robert. W. Wilson, primul laureat Nobel, în anul 1978,  a fost invitatul de onoare al instituției. Vizita laureatului a fost organizată în cadrul programului Honeywell Initiative for Science and Engoneering. Peste 3.000 de studenți și cadre didactice din întreaga lume au beneficiat până acum de acest program. HISE este un program de responsabilitate socială, recunoscut la nivel internațional. Totodată, programul global le oferă studenților oportunitatea de a interacționa atât cu laureați Nobel pentru fizică și chimie, cât și cu specialiști Honeywell în tehnologie și inginerie, în cadrul mai multor sesiuni interactive. Datorită sesiunilor, studenții, viitori ingineri sau cercetători ai fizicii si chimiei pot învăța de la profesioniști cum să se orienteze în cariera pe care vor să o urmeze. Ei pot dobândi secretul succesului și importanța cercetărilor științifice.

„Universitatea Politehnica Timișoara sprijină toate inițiativele care contribuie la dezvoltarea unor lideri competitivi și bine pregătiți la nivel global și suntem convinși că întâlnirea unui laureat Nobel va avea un mare impact semnificativ asupra studenților noștri și asupra viitorului lor profesional”, declară Viorel-Aurel Șerban, rectorul UPT.

Paul-Marian Cărămidaru, director general la Honeywell, compania care l-a adus pe laureatul Nobel, a declarat că: „Pe măsură ce revoluția digitală avansează, avem nevoie de mai mulți ingineri de software, care să contribuie la creșterea productivității, bunăstării și a standardelor de viață în întreaga lume. Honeywell se află într-un moment al dezvoltării sale, în care integrează produsele fizice și software-ul în sisteme conectate, care îmbunătățesc eficiența fabricilor, locuințelor, utilităților , vehiculelor și aeronavelor”.

Dr. Wilson a primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1978, pentru descoperirea radiației cosmice de fond în 1963. Fenomenul s-a dovedit a fi o consecință a Big Bang-ului și a rămas o dovadă importantă a teoriei conform căreia universul se află în proces de expansiune. Dr. Wilson este cercetător științific principal la Centrul Harvard-Smithsonian de astrofizică din Cambridge, Massachusetts.

„Premiul Nobel pentru mine a fost o binecuvântare. Nu din punct de vedere financiar. Cu banii primiți mi-am cumpărat o mașină suedeză. A fost o binecuvântare pentru că am fost expus spre multe lucruri noi și de cercetare. Am colaborat cu mulți oameni importanți și specialiști, cercetători ai fizicii. Am avut foarte mulți ani la dispoziție să mă bucur de acest premiu. Totodată, cred ca avem nevoie de oameni educați, dedicați și pasionați în tot ceea ce înseamnă cercetare și inginerie. Astfel vom avea o societate mai bogată în automatizare. Avem nevoie de oameni care să țină cont de evoluția tehnologiei”, declară doctorul Robert Wilson.

LĂSAȚI UN MESAJ