Lapte și, poate chiar, miere

92

Miercuri, 18 noiembrie 2020, de la la orele 18, pe platforma T-ACT va avea loc prezentarea expoziției Lactation, a artistei Athe (Andreea Foanene). Evenimentul, care poate fi accesat aici, este curatoriat de către criticul de artă Maria Orosan Telea, care scrie: “Aflată într-un moment al propriei existențe în care întreruperea alăptării redefinește relația cu copilul, dar și relație cu sine însăși, Athe (Andreea Foanene) realizează o serie de desene care se plasează la intersecția dintre autoanaliza psihologică, sondarea condiției mamei-artiste și chestionarea arhetipului maternității.

Reacția fiziologică a corpului feminin angrenat luni de zile în procesul alăptării și confruntat la un moment dat cu întreruperea poate fi una violentă. Dincolo de biologic, starea emoțională activează pentru Athe o necesitate acută de notație prin desen. Sânul, mâna, picătura de lapte sunt elementele vizuale recurente ale acestor intervenții genuine pe hârtie, care compun o narațiune asemeni unui jurnal.

Prin tema propusă, artista aduce în discuție paradoxul vulnerabilității ca sursa inepuizabilă de resurecție interioară. Feminitatea, cu atributele sale cele mai specifice, aparent fragile, reprezintă forța generatoare a vieții. Trimiterile la statuaria paleolitică devin astfel elocvente pentru un discurs care depășește aspectele punctuale, autoreferențiale.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.