Lacul Dracului din Munţii Locvei

1966

Natura ne oferă multe frumuseţi. Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, în afară de râuri şi cascade, mai are şi alte atracții de oferit turistului ce se hotărăşte să-l străbată. Una dintre acestea este Peştera Lacul Dracului, considerată monument al naturii, inclusă în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița.

În prezent, lacul este unul de suprafaţă, după ce a fost subteran, ca rezultat al prăbuşirii unei părţi din tavanul peşterii. Desigur, spre bucuria şi satisfacţia turiştilor.

Pereţii lacului având un diametru de 20 m sunt abrupţi, iar suprafaţa acestuia este de aproximativ 700 mp.

Peştera are două intrări, iar Lacul Dracului se află chiar în apropierea uneia dintre ele; cealalta dă în galeria principală, cu o lungime de 70 m, și poate fi vizitată doar dacă afară e senin şi nu plouă, deoarece galeria se umple foarte repede cu apă.

Cu toate că lacul are culoarea albastru-verzui, aceasta poate varia în funcţie de culoarea cerului.

Prin zonă circulă şi o legendă.

„Se spune că în lac s-ar fi aruncat chiar dracul, după ce a pierdut pariul cu un bătrân. Se spune că, într-o zi, bătrânul, păstor fiind, își plimba caprele pe o pajiște de lângă lac. La un moment dat, apare ca din senin un omuleț mai ciudat care îl provoacă pe păstor să îi frigă peștele fără ca el să se îndoaie. Păstorul, fiind isteț, acceptă, dar pune condiția ca și dracul să-i frigă un cap de țap, dar fără să rânjească. Așadar, păstorul ia peștele, îl frige, și acesta nu se îndoaie. Dracul, la rândul lui, ia și el capul de țap, îl leagă bine, dar, când îl pune la prăjit, acesta își arată dinții. De ciudă că a fost păcălit, dracul se aruncă în apele lacului”.

Cosform acestei legende, apei i-a rămas numele de Lacul Dracului.

Despre locul respectiv mai circulă şi alte poveşti, iar oamenii din apropiere spun că lacul nu ar avea fund şi că cine face baie în lac nu mai iese la suprafaţă. De asemenea, se zice că în jurul lacului se întâmplă lucruri bizarre, auzindu-se tot felul de sunete.

Nu numai oamenii se sperie de locul cu pricina; toate şi vietăţile refuză să se apropie de apele lacului.

Pentru doritorii de turism, drumul spre Lacul Dracului se poate face pe mai multe variante. Una ar fi dinspre Şipotu Nou spre Sasca Română, marcaj cu bandă roşie, de la Podul Beiului, sau, peste dealuri, din Cărbunari.

Traseul dus-întors e de 7­–8 ore, însă, mare atenţie la viperele cu corn! Dacă vă aventuraţi pe un asemenea itinerar, nu pierdeţi ocazia de a vedea şi Cheile Nerei, La Tunele, Cantonul Damian, Poiana Meliugului şi, nu prea departe de acestea, Cascada La Văioaga, Şuşara, Beuşniţa şi Lacul Ochiul Beiului.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.