La USVT, catalogul se strigă pentru ultima oară vineri, 23 iunie

268

Conducerea Universităţii de Ştiinţe ale Vieţii ֦Regele Mihai I din Timişoara" le pregăteşte un eveniment grandios absolvenţilor celor 6 facultăţi: Facultatea de Agricultură, Facultatea de Bioingineria Resurselor Animaliere, Facultatea de Inginerie și Tehnologii Aplicate, Facultatea de Inginerie Alimentară, Facultatea de Management și Turism Rural, Facultatea de Medicină Veterinară.

Ceremonia de absolvire la nivel de Universitate va avea loc vineri, 23 iunie, începând cu ora 19, în cel mai frumos parc din oraş: Parcul Rozelor.
Evenimentul, al cărui maestru de ceremonii este Mihai Morar, va fi presărat cu surprize din partea organizatorilor: show de confetti, un impresionant foc de artificii, concert Phaser şi multe altele.
Pentru a putea fi alături de absolventi, vă rugăm să urmăriţi informaţiile publicate de către USVT atât pe conturile oficiale din social media, cât şi în evenimentul online dedicat.

***
Despre Mihai Morar:
Mihai Ionuț Morar este un realizator de televiziune și de radio, redactor și DJ român. 
Despre Phaser:
Phaser este o trupă pop-rock din Timișoara, care s-a făcut remarcată în cadrul semifinalei naționale Eurovision 2013 cu piesa „Pour toi et pour moi”, de altfel primul single oficial, care s-a conturat și într-un videoclip.