La Timișoara Culturală vor apărea voluntari din Japonia! Vor fi recunoscuți după zâmbet! FOTO-VIDEO

242

Vinerea viitoare, fix peste o săptămână, vom fi cu acte în regulă și cu binecuvântarea mai marilor europeni șefi peste o bucată din cultura continentului.

La ultimele retușuri înaintea evenimentului toți cei ce sunt implicați în eveniment pe partea de siguranță și ordine publică au anunțat toate amănuntele ce țin de meseria lor. Jandarmii timișeni vor conlucra cu cei de la Poliția Locală, Pompieri dar și cu foarte mulți volunatri ca totul să fie la înălțime. Deși nu se întrevăd pericole deosebite totuși măsurile de siguranță sunt la cele mai înalte cote.

Reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș împreună cu colegii lor de la Gruparea Mobilă de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș și ai Direcției Poliției Locale Timișoara au arătat cu amănunte exacte tot ce au pregătit și cum vor fi prezenți în piețele din centrul orașului începând cu data de 17 februarie.

Deși atenția oamenilor răspunzători cu ordinea se va axa pe deschiderea festivă și spectacolele din Piața Unirii asta nu înseamnă că în restul orașului vor lipsi polițiștii ori jandarmnii.

Vineri, 17 februarie, la deschiderea oficială a programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, este așteptată cea mai mare aglomerare de persoane în zona Pieței Unirii.

„Intră în atribuțiile Jandarmeriei Române să asigure ordinea și siguranța publică atunci când vorbim despre un public numeros. Înainte de acest eveniment am organizat ședințe de cooperare cu toate forțele și structurile care participă. Ultima ședință a fost chiar ieri, când am stabilit concret toate măsurile. Asigurarea ordinii publice se face în sistem integrat. Noi nu am identificat până acum situații de risc sau vulnerabilitate care să îi pună în pericol pe participanți. Dar, preventiv, vom aloca un număr sporit de forțe de ordine. Anumite forțe de ordine vor fi la vedere, în puncte cheie, pentru un plus de siguranță și încredere pentru public. Nu vrem să speriem pe nimeni. În punctele de informare va fi prezent și câte un jandarm pentru a interacționa cu cetățenii. Cred că sunt create toate condițiile pentru buna desfășurare a acestei manifestări”, a declarat colonelul Nicolae Slev de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș.

În jur de 150 de jandarmi vor fi numai în Piața Victoriei și Piața Unirii, asistați de polițiști locali și colegi de la IPJ Timiș, în total 300-350 păzitori ai legiiși ordinei. Acestora li se adaugă 200 de voluntari – dintre care 40 sunt coordonatori de echipe – care vor supraveghea și ei buna desfășurare a TM2023. Voluntarii vor putea fi recunoscuți după echipamentul galben, cu logo 2023. „Și după zâmbet!” după cum ne-au asigurat organizatorii.

Noul director Poliției Locale Timișoara, Attila Hajdu, a adăugat și dânsul că pentru evenimentul de deschidere nu au fost identificate riscuri la adresa participanților.

„ … noi ne pregătim din timp pentru acest eveniment. Am limitat inclusiv concediile de odihnă. Suntem cu toții aici. Vom fi prezenți în toate spațiile publice și nu numai. Am pus la dispoziție efective inclusiv pentru partea de gestionare și fluidizare a traficului. Nu am identificat riscuri la adresa participanților. De acum a început să se și încălzească; sunt convins că weekendul viitor vremea va fi mai prietenoasă”, a transmis Hajdu.

Conform celor declarate de purtătoarea de cuvânt de la ISU Banat, în Piața Unirii, vineri, vor fi 30 de pompieri, împreună cu cadrele medicale ale UPU SMURD. Aceștia vor avea la dispoziție două autospeciale și șase ambulanțe. De asemenea, în Piața Mărăști va fi instalat un spital mobil pentru a asigura un răspuns prompt în cazul unor posibile urgențe care ar putea apărea.

„Clădirile culturale în care se vor desfășura aceste evenimente au fost verificate anterior, conform legislației în vigoare. ISU Banat impune și anumite măsuri pentru cetățeni, pentru buna desfășurare a lucrurilor. Nu utilizați focul în locuri deschise. Nu aruncați țigări la întâmplare. Nu blocați accesul. Nu lăsați copiii nesupravegheați. Respectați recomandările forțelor de ordine. În caz de urgență, apelați numărul 112”, au transmis reprezentanții ISU Banat.

Accesul în zona centrală se va face de pe toate străzile, mai puțin de pe cele trei străzi aflate în spatele scenei, care sunt restricționate. Evacuarea în situații de urgență va fi făcută pe aceleași căi, pentru a nu se crea aglomerație.

În Piața Unirii și Piața Libertății sunt amplasate puncte de informare pentru cetățenii care au întrebări, nelămuriri sau probleme. Punctele sunt încălzite, au personal medical, ceai și vitamine, dar și un jandarm care le poate oferi asistență celor care se prezintă aici. Majoritatea voluntarilor vorbesc cel puțin o limbă de circulație pentru a comunica cu oricine.
O notă aparte cu o notă de exotism va reprezenta prezența a două echipe de voluntari veniți de peste hotare. O echipă este din Serbia vecină, având experiența anul trecut de la Novi-Sad unde au avut loc evenimente-spectacol similare. Dar și mai aparte va fi apariția unui grup de voluntari ce vor ateriza tocmai din Japonia!

De exemplu, dacă un părinte realizează că copilul său s-a pierdut în mulțime, poate merge la punctul de informare, de unde jandarmul va informa de îndată forțele de ordine prezente la eveniment.

De asemenea, o zonă de toalete publice a fost amplasată în imediata apropiere a Pieței Unirii.

Tot ce ar putea reprezenta un potențial pericol pe căile de acces vor fi îndepărtate. Dar cei ce au terase pot fi liniștiți. După prima zi nu se mai întrevede un acces exagerat de public și totul reintră în normal. Restricția se încheie sâmbătă dimineață.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.