La o cafea cu… România

71

— Încep discuţia cu cea mai simplă întrebare: „Ce mai faceţi, Românie dragă?

— Mulţumesc mult că din timpul tău preţios de jurnalist, cam rapid ajuns la titulatura asta, te-ai gândit la mine. În general, fac bine, sunt în „hora europeană”, în cea mai mare „horă militară” care există, am legături cu toate ţările, pe scurt, sunt în viaţă…

— Da, nu e rău că „existaţi”, numai de bine pentru asta, dar despre felul în care „existaţi” ne-aţi putea spune ceva?

— Eu îmi cunosc destul de bine istoria şi-o să fac doar câteva precizări. N-o să merg în trecut prea departe, doar până în 1946. Ştii ce-a fost de atunci, din ’46 până la Revoluţie, în ’89? Mi-au fost omorâţi atâţia oameni, adevărate valori, închisorile erau pline, se trăia într-un climat de spaimă, nu puteai vorbi, călători, se vieţuia ca într-o cuşcă. Nu-i greu de imaginat ce urmări, pentru naţie, au avut toate aceste interdicţii. Acum lucrurile astea nu mai sunt. Mai mult, încep să se şteargă şi din memorie, şi asta e rău. Acum, ca să revin, poţi circula, poţi vorbi, poţi acumula averi, magazine multe, hoteluri, restaurante, simt că din nou am început să trăiesc.

— Dar, totuşi, în tonul dumneavoastră sunt şi nemulţumiri.

— Aşa este, ai calităţi de obervator.

— Puteţi să-mi vorbiţi despre câteva?

— O s-o fac, dar fără prea mare plăcere. Şi, poate, nesistematic. Sunt dezamăgită de cei care mă conduc. E categoric un lucru rău. Repede, repede, s-au şi grupat în aşa- numita „clasă politică”, în partide. Nouăzeci la sută dintre ei nu-mi plac. Studii, provenienţe, caractere, lipsă de pricepere, personalitate. Îţi dau ca exemplu pe actualul premier. Aşa ceva n-a mai fost. Confundă tot, ignoranţă, ne face de râs pe continente întregi. Noi am avut politicieni, premieri, eşti un tânăr jurnalist, ar fi bine să te informezi şi, spunând asta, mă gândesc la faptul că nici voi nu ştiţi prea multe.

— Am înţeles, aşa este…, dar vă rog să mai vorbim despre nemulţumiri…

— Mai sunt, nu te speria… Mi se pare că prea mulţi dintre oamenii mei actuali, dintre „grei”, se lăcomesc după bani, prin orice mijloace vor să facă averi. Apare, atunci, abuzul, încălcarea legilor, lucruri care nu-mi plac de fel. Plus aroganţa funcţiilor, care, printre altele, e şi semn de prostie. Dar, oarecum, totul se explică: 50 de ani de dictatură pot tâmpi pe oiricine.

— Ce ziceţi despre tineret, cei cuprinşi între 20 și 35 de ani.

— Per ansamblu, decepţionată de ei. Sunt, ca peste tot, şi excepţii, dar „grosul” e cam de duzină. Sunt incapabili să facă un front comun, să stea la baza unei „noi mentalităţi”. Se risipesc printre cei mai în vârstă, vor afirmări rapide, dar, treptat, prin lipsă de fapte, de glas propriu, se anonimizează, îmbătrânesc, dispar… Cei mai mulţi au tendinţa să plece aiurea, uitând că eu, România, sunt ţara lor şi am nevoie de ajutor. Prin contrast, să scrii asta apăsat, corpuţii, repetenţii la moralitate, nu pleacă, luând în stăpânire totul, dând legi, formând guverne.

— Sunteţi cât de cât îngrijită?

— Să nu mai vorbim despre asta. Când plouă mai mult, apele vin peste mine, peste oameni, pădurile sunt tăiate, nu am drumuri, autostrăzi, liniile ferate sunt vechi. Am căzut pe mâini netrebnice.

— Cum se stă cu arta, cu scrisul, cultura?

— Se scrie mult, se citeşte puţin, poate şi din cauza calităţii scrierilor, nu mai văd actori, ci doar un fel de caricaturi, sunt rupte punţile cu epoca nu prea îndepărtată a marilor noştri creatori care sunt pereni. S-au degradat şi apelările. Au apărut precum ciupercile după ploaie „maeştri peste maeştri”. Spre exemplu, eu ştiam că Arghezi era un maestru. Şi continuă să fie. Acum văd că pe aceeaşi treaptă cu el stă Cristoiu.

— Aş mai vrea…

— Nu, nu, a fost destul… Acum du-te şi citeşte, instruieşte-te, pentru ca atunci când vei reveni la discuţii şă putem vorbi mai multe. Şi nu uita dictonul: „Amicus Plato sed magis amica veritas”. Adevărul, înainte de toate…

— Totuşi, un minut, câteva vorbe despre unchiul Rusu…
— Data viitoare…, data viitoare…

2 COMENTARII

  1. Mda, apropo de „proveniente”: Cosmin Butuza, secretar de stat in Ministerul Tineretului si Sporturilor recomanda: „să punem Centenarul pe tricoaiele noastre”. Cosmin Butuza (un fel de Obtuza), „de provenienta” maramureseana (Baia Mare), contureaza si mai bine profilul de „Comici vestiti ai ignorantei absolute”, lasat de un alt ardelean de (dez)nadejde – Liviu Pop, fost ministru. In urma cu un secol ne-am pricopsit cu doua „proveniente”: un set complet de „tricoaie” (mai lente la minte decat cel mai obosit melc din lume) si un lot mai mic de „carpaci” („fruncea” contrabandei de granita).

LĂSAȚI UN MESAJ