La mulți ani, Europa! Timișoara este în sărbătoare FOTO-VIDEO

304

Ziua Europei, 9 Mai, este sărbătorită în Piața Libertății la Timișoara. Zeci de activități pentru toate vârstele și multă distracție îi așteaptă pe timișoreni în centrul vechi. Nu vor lipsi nici concertele!

Manifestările au început la ora 11:00. Caricaturistul Ștefan Popa Popas a deschis un atelier în piață. La prânz are loc ceremonialul militar, iar apoi pot fi admirate mai multe vernsaje.

Un moment de neratat va avea loc la ora 17:00. Parada intitulată „Europa suntem noi” se va desfășura pe traseul Piaţa Libertăţii – Piaţa Victoriei şi retur.

Program

Piaţa Libertăţii:

Ora 11 – Ştefan Popa Popas vă invită, împreună cu elevii săi, în Piaţa Libertăţii la un atelier de caricatură.
Ora 12 – Ceremonial militar şi religios dedicat Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite şi Zilei Europei.
– Semnarea statutului reînnoit al Asociaţiei ,,Corpul Consular Timişoara” de către membrii Asociaţiei şi autorităţile publice locale şi judeţene
Ora 12 – Vernisajul expoziţiei de artă plastică ,,Ziua Europei’’, realizată de Asociaţia artiştilor plastici Romul Ladea, devenită tradiţională. Vernisajul va avea loc la Galeria de artă ,,Pro Armia’’, începând cu ora 12.
Ora 13 – Vizitarea pavilioanelor de prezentare ale membrilor Asociaţiei Corp Consular Timişoara şi ale unor instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale
Ora 13 – Activităţi ale Şcolii de caricatură Popas Academy
Ora 13 – 13:45 Spectacol susţinut de tineri artişti, program coordonat de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş
Ora 13:45 – 14- Formaţia Sangre Latina
Ora 13 – 15 – Demonstraţii sportive. ( Direcţia Judeţeană pentru Sport Timiş)
Ora 17 – „Europa suntem noi”-Parada formaţiilor artistice pe traseul Piaţa Libertăţii-Piaţa Victoriei şi retur. Participă Fanfara Big Band, Ansamblul Timişul, Ansamblul Doina Timişului, ansamblurile etniilor: Ansamblul Bokreta, Ansamblul Eszterland, Ansamblul Slavjak, Ansamblul Mladost, Grupul Aranira- Italia, Ansamblul Edelweiss.
Ora 17:45 – Spectacol folcloric prezentat de Ansamblul Timişul, ansamblul Doina Timişului şi formaţiile etniilor din Banat
Ora 19:30 – Recital Alexandra Mitroi, Voltaj şi Kadebostany

Piaţa Sfântul Gheorghe: ora 13 – Spectacol susţinut de actori ai Teatrului Merlin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.