7.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

La Liceul Pedagogic din Timișoara, nu toată lumea preferă gustările fresh! (II)

„Peda fresh corner”, așa cum este denumită acum fosta cantină a liceului, are o capacitate de 70 de locuri. Este un concept unic în România, dar des întâlnit în Occident, sub denumirea de „cafeteria”. Până acum, elevii de la Colegiul Pedagogic erau nevoiți să iasă din incinta școlii în pauze și să-și cumpere diverse gustări de la patiseriile sau magazinele din apropiere. Aproximativ 30% dintre copiii cu vârste cuprinse între șapte și nouă ani sunt supraponderali în România, în timp ce între 15 și 20 % dintre ei sunt obezi.

Săptămâna trecută, în publicația noastră a apărut un articol despre situația unui punct alimentar din cadrul Colegiului Național „Carmen Sylva” din Timișoara.

Deschis cu mult fast în 27 ianuarie 2023, acest Fresh Corner s-a dorit a fi un loc în care elevii să beneficieze de o alimentație sănătoasă și de calitate.

Dacă mulți dintre copii și părinți sunt mulțumiți de cele ce se pot consuma la acest punct de alimentație, sunt și din cei care contestă metodele de comercializare și condițiile de servire. Unele nemulțumiri se referă la nivelul prețurilor practicate, care ar trece cu mult de normativele în vigoare pentru cantinele școlare.

Inspectoratul Școlar Județean Timiș a trimis o hotărâre către toate unitățile de învățământ preuniversitar (nr. 15.207/12.09.2022) prin care reglementa tarifele practicate în cantinele școlare. Consiliul de administrație al IȘJ Timiș se bazează pe articolul 1 din HG nr. 407/1997. Prețurile pentru trei mese ar fi trebuit să se încadreze între 22 și 30 de lei/zi/elev. La care se adaugă valoarea regiei pentru masă, care este de 10%.

Dar cum această directivă se referă la elevii ce sunt cazați în internat și beneficiază de trei mese pe zi — situația fiind astfel destul de ambiguă. Unitatea de alimentație nu este, în sens strict, o cantină. Un alt aspect sesizat de cei nemulțumiți este faptul că, prevalându-se de unele măsuri sanitare, cei ce deserveau elevii refuzau banii numerar. A fost acceptată doar plata cu card electronic, lucrul aparent frustrant, dacă nu chiar discriminant pentru cei mai mici, în măsura în care elevii sub 14 ani nu pot folosi un card bancar.

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Timiș, prof. Aura Danielescu, a făcut unele precizări legate de funcționarea punctului de alimentație din incinta colegiului.

„Teoretic, nu au voie să încalce prețurile. Nu cunosc prețurile. Recunosc că nu am cumpărat decât în ​​prima zi când am fost acolo. Dar nu mai știu să vă spun prețurile. Am plătit cu cardul.

În acest moment am sesizat și au intrat în legalitate, prin faptul că nu pot să folosească POS-ul. Nu au cum. Au intrat în legalitate din momentul în care am sesizat. Acum este posibil ca informațiile pe care le-au primit în prima fază să fi fost nu tocmai corecte… Nu am documentat între timp, am sesizat imediat și au intrat în legalitate în câteva zile (una-două zile).

Eu, personal, am sunat și am luat un punct de vedere la finanțare, am mers pe fir și le-am comunicat această situație și că ne dorim să intre urgent în legalitate.

Am aprobat în consiliul nostru de administrație, așa cum facem pentru toate cantinele din județ, un preț. Le dăm un tarif pe care au voie să-l practice, cu o marjă în plus pentru alimentele respective.

Dacă sunt prețuri mai mari la unele produse, nici nu știu dacă noi, ca Inspectorat Școlar, avem atribuții să verificăm acest aspect. Asta poate să verifice Protecția Consumatorului. Nu cred că am destui oameni pe care să-i trimit să facă verificări de acest gen. Noi ne ocupăm de zonă educativă. Dăm, într-adevăr, pe legislația care există, un preț de regie, dar nu ne ducem în școli să verificăm.

Sunt aici din 2012 și nu ne-am dus la nici o școală să verificăm prețurile alimentelor de la prânzul copiilor. Ei trebuie să facă un pachet alimentar. Dacă nu au trei mese pe zi și elevii nu sunt în regim de internat, atunci trebuie să stabilească un preț care să includă modificările date de Inspectoratul Școlar și să rămână la acel preț. Că sunt una sau două sau trei mese, dar fără să depășească hotărârea noastră.”

O altă chestiune care ne-a fost sesizată ca fiind în neregulă în funcționarea acestui Fresh Corner este aspectul lipsei autorizațiilor sanitare necesare ale Direcției de Sănătate Publică și ale Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor. Și în acest caz inspectorul general Aura Danielescu ne-a dat lămuririle necesare:

„Avizele sunt toate. Le-am verificat eu, personal, pe toate. L-am sunat pe directorul de la DSVSA, am sunat la DSP și le-am primit pe toate. Este primul lucru pe care l-am făcut. Sunt la zi cu toate și nu sunt probleme. Le avem în copii și le-am transmis la colega care se ocupă.

Despre celelalte chesturi vom mai face unele verificări în continuare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL | FOTO-VIDEO

Președintele Camerei Deputaților și șef al PSD Timiș, Alfred Simonis, și-a depus, vineri, candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL la...

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara | FOTO-VIDEO

Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat...

Citește și :