Județul Timiș, singurul din țară reprezentat la Expoziția Mondială de la Dubai

323

Județul nostru va fi singurul din România ce va participa la începutul lunii martie la Expoziția Mondială de la Dubai. Timp de șapte zile standul județean va putea fi văzut de toți cei interesați de cultură, tradiții, afaceri, turism, sau posibilități de investiții din toată lumea.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a fost în luna noiembrie să testeze locul și posibilitățile oferite de marea expoziție și a oferit două posibile oportunități de a investi. Una din acestea ar fi dezvoltarea intensivă a capacității aeroportului Internațional Timișoara de a primi aeronave de tip cargo. La acest moment, județul Timiș se află pe locul doi pe țară (după București) la transportul de marfă pe calea aerului.

„Încercăm să identificăm finanțatori. Deja am fost la Dubai, la Expoziția Mondială, în luna noiembrie și am discutat legat de terminalul cargo cu mai mulți potențiali investitori care s-au arătat interesați de idee. Zic că sunt interese foarte mari pentru a dezvolta această componentă de cargo, nu doar din Orientul Mijlociu dar și din Germania, Turcia, Statele Unite. Pentru că am discutat și cu ambasadori și cu oameni de afaceri din aceste țări. Sper să stârnim cât mai mult interes, astfel încât să obținem cea mai bună soluție de investiții în acest terminal care este foarte important pentru noi. Timișoara este pe locul doi după București ca și marfă transportată pe calea aerului.

Practic, aeroportul Timișoara este sursa pentru 5000 tone anual de marfă transportată spre diverse destinații din Europa și lume. Bucureștiul transportă 20 000anual. Iar toate celelalte aeroporturi din țară abia dacă ajung la cât transportă Timișoara. Pe calea aerului se transportă marfă, de obicei, de volum redus dar cu valoare adăugată mare, componentele electronice sunt vizate cel mai mult. Viteza de transport este foarte importantă când discutăm de astfel de chestiuni… Dorim să devenim un hub regional, european de comerț electronic”, a declarat președintele CJT.

Standul județului la Expoziția Mondială de la Dubai va fi unul complex, adaugă șeful CJ Timiși. „Vom avea, practic, reprezentații artistice, prezentări de proiecte de investiții care să arate cu ce poate fi Timișul deosebit în context european și global astfel încât să fie atrăgător pentru oamenii de artă. Pentru că vom promova și proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii sau pentru investitori. Profităm de această expunere pe care expoziția ne-o dă, fiindcă această zonă este în centrul atenției în jumătate de an între octombrie 2021 și martie 2022. Practic în aceiași perioadă, la începutul lunii martie, și România va avea o zi dedicată ei. Va fi prezent și președintele Klaus Iohannis acolo. Dorim ca proiectele Timișului să profite de această expunere maximă pe care țara noastră o va avea la Dubai la Expoziția Mondială.

Vă pot spune doar că vom avea un program artistic care va cuprinde tradițiile și cultura locală din mai multe zone ale județului Timiș. Am lansat invitații primăriilor din județ, universităților, centrelor de cultură, instituțiilor de artă și artiștilor. Vom avea o reprezentare pe măsură”, a mai spus Nica.

Prima Expoziţie Universală a avut loc la Londra în 1851, în Crystal Palace, o clădire construită special pentru această ocazie. Iar la Paris, Turnul Eiffel a fost inaugurat la expoziţia din 1889.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.