Jaf pe spinarea noastră, a tuturor! În prag de iarnă, facturile la energie au ajuns o povară tot mai grea

853

Încă din vară, Banatul Azi atrăgea atenţia asupra jafului de la facturile de gaz şi curent la nivel naţional, confirmat şi de Curtea de Conturi. Raportul acesteia arăta că nu au fost respectate contractele de privatizare pentru Distrigaz Nord şi Distrigaz Sud. Tariful de distribuţie ar fi trebuit redus, astfel încât consumatorul să plătească mai puţin. Iată că am ajuns în prag de iarnă şi nu ştiu câţi dintre noi putem spune că am simţit o scădere a valorii facturilor. Multe familii au ajuns în situaţia în care nu-şi mai pot permite încălzirea locuinţei, în condiţiile în care şi preţul lemnelor de foc a crescut foarte mult.

Potrivit contractului de privatizare pentru Distrigaz Nord şi Distrigaz Sud, în perioada 2005 – 2008, trebuia să se aplice o reducere de 15% a tarifului de distribuţie a gazelor naturale care s-ar fi văzut în factura plătită de consumator. Instituţia de control a precizat că Ministerul Energiei nu a urmărit aplicarea prevederilor care prevăd ieftinirea gazelor. Mai exact, nu s-a aplicat o clauză care cerea “aplicarea, pentru prima perioadă de reglementare, a unei reduceri de 15% asupra tarifului de distribuţie a gazelor naturale stabilit de Autoritatea de Reglementare.

Investiţiile în reţele şi staţii efectuate în aceeaşi perioadă urmau să aducă o serie de beneficii, precum consum mai scăzut sau pierderi mai mici. Toate aceste beneficii trebuiau să fie transmise integral în facturile consumatorilor printr-o reducere suplimentară de tarif. Curtea de Conturi acuză că nu a fost realizată „cedarea, în întregime, consumatorilor de la începutul celei de a doua perioade de reglementare a creşterii eficienţei economice realizate de Societate în activitatea reglementată de distribuţie a gazelor naturale în prima perioadă de reglementare, care depăşeşte obiectivele de eficienţă stabilite în acest sens de Autoritatea de Reglementare”, potrivit raportului Curţii de Conturi. Instituţia de control a pus în vedere Ministerului Energiei rezolvarea situaţiei.

A fost iniţiata şi o petiție care circulă online și care a fost, potrivit inițiatorilor, semnată de zeci de mii de români, până în prezent. Textul petiției este următorul :

,,VREM BANII INAPOI! Facturile la utilităţi, jaful care a îngenuncheat românii.

Nu mai este nici un secret: românii plătesc facturi umflate la utilităţi! O dovedesc acum şi instituţii oficiale ale statului. Rapoarte ale Curţii de Conturi au scos la iveală faptul că în ultimii 10 ani, gazul ne-a ars urât de tot la buzunare.

De asemenea, facturile la curent sau la apă au fost plătite uneori şi de 17 ori mai mult decât făceau.

Jaful cumplit la care cetăţenii pe care companiile de utilităţi l-au facut sub ochii unui stat nepăsător şi corupt trebuie sa inceteze. VREM BANII noştri ÎNAPOI! Vrem să fim răzbunaţi pentru umilinţa la care am fost supuşi lună de lună, când v-aţi îmbogăţit pe spatele românilor care s-au împrumutat să vă plătească vouă facturile nesimţite”.

Colac peste pupăză, acum, în prag de iarnă, a crescut şi preţul lemnelor de foc cu circa 25%, pentru cei care sperau într-o alternativă privind încălzirea locuinţelor, în special în mediul rural.

1 COMENTARIU

  1. Si ce, ne baga cineva inseama ca sa primim banii inapoi, curtea de conturi sa faca demersuri si sa demonstreze celor in cauza sau altora mai mari, ar trebui sa-i dam in judecata dar cum demonstram ca ne-au furat

LĂSAȚI UN MESAJ