Iranul scapă de sancţiunile impuse în urma controversatului său program nuclear

90

„Sancțiunile împotriva Iranului vor fi ridicate astăzi”, a declarat sâmbătă dimineața ministrul afacerilor externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, la sosirea sa la Viena.

Zarif a sosit la Viena sâmbătă, unde AIEA urmează să publice un raport prin care să confirme că Iranul şi-a îndeplinit angajamentele asumate în cadrul acordului în dosarul nuclear încheiat anul trecut, declanşând astfel „Ziua Implementării” şi ridicarea progresivă a sancţiunilor.

„Astăzi (sâmbătă), odată cu publicarea raportului directorului AIEA, acordul (în dosarul) nuclear va fi implementat, după care vor fi făcute declaraţii comune în vederea anunţării începerii acordului”, a declarat Zarif, citat de agenţia de stat Irna.

Raportul, în cazul în care va fi publicat, va marca consumarea acordului de la 14 iulie 2015. Potrivit textului, Iranul a fost de acord să-şi limiteze programul atomic în schimbul ridicării anumitor sancţiuni care i-au fost impuse de către Uniunea Europeană (UE), Statele Unite şi ONU, ceea ce va permite investiţii în valoare de miliarde de dolari în Republica islamică.

Acordul încheiat în iulie între Teheran și marile puteri vizează limitarea programului nuclear controversat al Iranului, în schimbul ridicării progresive și controlate a sancțiunilor internaționale la adresa Teheranului. În cadrul acestui acord, Teheranul a redus deja numărul de centrifuge și a trimis în străinătate aproape întregul său stoc de uraniu slab îmbogățit. De asemenea, Iranul trebuie să înlăture în zilele ce urmează nucleul reactorului cu apă grea din Arak, o altă măsură necesară pentru intrarea în vigoare a acordului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.