Iosif, un acrobat de 21 de ani s-ar fi sinucis imediat dupa un spectacol. Moartea tânărului din Hunedoara șochează Marea Britanie

393

Un român angajat al unui circ în Marea Britanie a murit la vârsta de doar 21 de ani, după un spectacol. Prietenii săi au strâns zece mii de lire din donaţii pentru a-i repatria trupul neînsufleţit.

Iosif Constantin Totoi (21 de ani), un tânăr român angajat al unui circ în Marea Britanie, a murit la vârsta de doar 21 de ani, la finalul unui spectacol, în oraşul englez Grimsby.

Tânărul, originar din Călan, județul Hunedoara, s-ar fi sinucis, potrivit unor publicaţii locale din Marea Britanie. A murit din cauze naturale, au anunţat apropiaţii săi, care nu îşi pot explica gestul său. Iosif a fost găsit mort în 20 septembrie, de colegii săi, în apropierea cortului unde aveau loc spectacolele Russells International Circus.

Publicaţia grimsbytelegraph.co.uk a relatat că tânărul a murit, la scurt timp după o reprezentaţie care a avut loc până noaptea târziu, în Humberston Road, din Cleethorpes – Grimsby.

„Suntem cu toţii devastaţi de pierderea lui Iosif, probabil că a fost cel mai popular artist pe care îl aveam aici la circ. Acesta a fost prieten cu toată lumea şi a avut un strălucit simţ al umorului. Circul nu va mai fi acelaşi fără el aici”, au declarat reprezentanţii circului Russells International, care au anulat spectacole din ziua morţii tânărului.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.