Iohannis: În comparație cu doamna Dăncilă, Ponta a fost chiar un politician rezonabil

52

​​Candidat în turul doi la prezidențiale și în 2014, și în 2019, Klaus Iohannis își evaluează contracandidații. Pe Viorica Dăncilă o refuză acum la o dezbatere, pe Victor Ponta îl acuza, în urmă cu cinci ani, de aroganță pentru că nu vrea să vină la o discuție față în față.

Întrebat de ce și-a schimbat atitudinea, Iohannis a spus. miercuri, că diferenta dintre cei doi e „destul de mare”.

„Nu l-am acuzat pe Ponta de comportament antidemocratic și în comparație cu doamna Dăncilă a fost chiar un politician rezonabil. Stilurile lor sunt foarte diferite, sigur. Legat de aroganța dlui Ponta, el și-a trimis echipa de campanie peste ai mei și a venit cu niște pretenții nenegociabile, facem patru dezbateri, mi-a spus și zilele și orele. Am acceptat atunci două dezbateri care pe mine nu m-au ajutat și pe el nici atât. Asta despre utilitatea electorală a unor astfel de dezbateri. PSD s-a schimbat mult în rău de atunci și cred că eu nu, poate chiar un pic în bine”, a spus Iohannis.

„În ultimii doi ani nu am mai avut vacanțe deloc pentru că am stat să păzesc România de PSD”

Klaus Iohannis susține că în timpul mandatului de președinte a avut trei vacanțe, în care însă a lucrat, iar în ultimii doi ani nu a mai avut niciuna din cauza PSD. „Am fost plecat în total în cinci ani în trei vacante. Chiar dacă am fost plecat, am lucrat. Și când am plecat în vacanță o săptămână mi-am luat mapa și pixul și am lucrat. Din păcate, în ultimii doi ani nu am mai avut vacanțe deloc pentru că am stat să păzesc România de PSD”, a declarat, miercuri, Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.