Investiție de aproape un miliard de euro în sud-vestul țării. Peste 4.000 de locuri de muncă vor fi create

629

Reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia şi cei ai China Huadian Engineering au început, luni, negocierile pentru finalizarea contractelor de superficie și de furnizare de cărbune, pentru un nou grup energetic, de 600 MW, la termocentrala Rovinari, investiție de aproape un miliard de euro.

Investiţia în grupul energetic de 600 de MW de la Rovinari este de circa un miliard de euro și presupune crearea a peste 4.000 de locuri de muncă, scrie mediafax.ro.

Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Andrei Maioreanu, a participat, luni, la întâlnirea dintre reprezentanții Complexului Energetic Oltenia şi cei ai China Huadian Engineering, care a avut loc la sediul companiei din Târgu-Jiu.

Negocierile dintre cele două părți vizează finalizarea contractelor de superficie și de furnizare cărbune, privind realizarea unui nou grup energetic de 600 MW, la termocentrala Rovinari, care ar urma să intre în producție după anul 2020.

Noul grup va funcţiona pe bază de lignit, care va fi furnizat de CEO pentru producția energiei electrice.

”Începând cu 4 februarie 2019, negocierile dintre cele două părți vor continua pentru finalizarea contractelor de superficie și de furnizare cărbune. Pentru Ministerul Energiei, prioritate pentru anul 2019 în cadrul acestui proiect este finalizarea negocierilor, pentru încheierea contractului de furnizare cărbune și a contractului de superficie uz și servitute. Urmează, după aceea, înființarea societății și demararea acțiunilor de punere în operă a obiectivului. Avem în momentul de față de făcut trei lucruri importante, negocierea acordului acționarilor, lucru care s-a petrecut la București, la Ministerul Energiei, în perioada 23-30 ianuarie, lucrurile au decurs foarte bine, acordul acționarilor a fost negociat, cu una sau două sau mici excepții. Urmează, pentru că sunt comisii diferite, negocieri, începând de astăzi (luni – n.r.), pe contractul de furnizare și desigur contractual de superficie servitute și uz. Avem resurse, avem lignit în bazinul Oltenia, avem posibilitatea, după atâția ani, de a pune în funcțiune un grup energetic important”, a declarat secretarul de stat Andrei Maioreanu, în cadrul conferinței de presă care a avut loc la sediul CEO.

sursa – stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.