Inventivitatea migranților pentru trecerea ilegală a graniței. Unde le-a dat prin cap să se ascundă!

398

Patru bărbaţi din Libia şi Maroc au fost depistaţi la frontiera arădeană din Curtici, în timp ce încercau să iasă ilegal din România. Migranții erau ascunşi sub autoturisme transportate pe platforma unui tren internaţional.

”În data de 09.01.2017, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, pe sensul de ieşire din ţară, în trenul Inter Regio care circulă pe relaţia România – Germania, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunse, sub patru autoturisme transportate de platforma unui vagon de marfă, patru persoane de sex masculin. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbaţii în cauză sunt trei cetăţeni din Libia şi unul din Maroc, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, solicitanţi de azil în România”, transmite Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Bărbații au declarat că s-au urcat în tren în staţia din Timişoara şi că doreau să ajungă în Germania.

”În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, mai transmit reprezentanții Poliției de Frontieră România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.