Intervenție în forță într-o clădire din Timișoara! Ce au găsit polițiștii. Foto

811

Clădirea unde a funcţionat cândva Ziarul Timişoara, prima publicaţie liberă şi privată apărută după Revoluţia din 1989, a ajuns într-o stare avansată de degradare după ce redacţia a fost închisă. Astfel, astăzi a devenit locul ideal pentru oamenii străzii, care şi-au făcut adăpost în clădire. Cetăţenii au sesizat în mai multe rânduri faptul că imobilul a devenit adăpost imropvizat şi că în faţa lui se adună mereu oamenii străzii care cerşesc sau agasează trecătorii.

Miercuri dimineaţă, poliţiştii locali au intrat în forţă în clădire pentru a-i evacua pe oaspeţii nepoftiţi.

„În clădirea respectivă au fost identificate 8 persoane, care au fost evacuate și îndrumate către adăposturile de pe str. Telegrafului și de pe str. Învățătorului. De asemenea, locația a fost salubrizată cu sprijinul societății de salubrizare Retim, deoarece era adunată o cantitate mare de deșeuri. Imobilul a fost securizat pentru ca persoanele fără adăpost să nu mai intre aici”, transmit agenţii de poliţie.

Poliţiştii au mai avut astfel de acţiuni şi în anii anteriori, dar de fiecare dată oamenii străzii şi-au croit drum înapoi în clădire şi în curte. Anul trecut au fost depistați în Timișoara un număr de 931 cerșetori și oameni ai străzii.

LĂSAȚI UN MESAJ