Interlopi din Banat, prinși de carabinieri după ce au transmis pe Facebook operațiunea

317
Carabinierii italieni au reușit să prindă în flagrant patru interlopi din Timișoara, în timp ce luau o taxă de protecție în valoare de 50.000 de euro. Victima a fost un om de afaceri, originar din România, dar care este stabilit de mai mulți în ani în Italia. Acesta a fost contactat de interlopii din Banat și amenințat că nu va avea liniște, dacă nu va plăti suma de 50.000 de euro. Omul a mers de urgență la carabinieri, care au organizat o acțiune de prindere în flagrant.

Potrivit surselor locale, la casa omului de afaceri au mers patru interlopi, Ștefan Boț, Brăinar Șain, Ionel Ciurariu, Tiberius Rostaș, care au fost luați ”ca din oală” de carabineri. Aceștia au fost șocați să vadă cum unul dintre cei patru făce un ”live” pe Facebook operațiunea, pentru convinge șefii din România că operațiunea decurge ca la carte.

Procurorul a dispus ca telefonul românului care făcea ”live” pe Facebook să ajungă la dosar, filmarea fiind proba care îi încriminează pe cei patru. Carabinierii italieni, citați de cancan.ro, spun că românii fac parte din celebrul clan Viscol, condus de Iulian și Zlato Boț, Alexandru Șain și Varga Brătianu.
Despre Iulian Boț, care face parte din clanul Viscol, Poliția din Timiș a derulat mai multe anchete. În 2017, un membru al unei grupări rivale a depus un denunț penal împotriva acestuia, în care se arată că interlopul nu se ferește să folosească chiar pistolul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.