Înfrângere dură a Politehnicii: 25-26 cu CSM București

161

Politehnica Timișoara a pierdut șansa de a-și asigura locul în play-off. Înfrângerea la limită suferită în fața lui CSM București, scor 25-26, într-un joc în care au mai primit o lovitură și l-au pierdut pe Simovic.

Penultima partidă pe teren propriu din sezonul regulat nu a adus victoria scontată pentru handbaliștii bănățeni. Poli a cedat în fața CSM-ului cu 25-26 și a ratat ocazia de a-și conserva calificarea în play-off. Cu acest eșec însă inclusiv locul 6 devine unul incert.

Eșecul cu CSM-ul este poate un rezultat nedrept pentru băieții lui Pero Milosevic care s-au bătut de la egal la egal și a ratat la ultima fază un rezultat pozitiv. A fost o aruncare ratată a lui Fenici într-un final dramatic în care ambele bănci au luat foc și Poli a avut 4 secunde la dispoziție pentru un ultim atac.

Până la acel moment încins am mai contabilizat alte câteva situații identice. Eliminarea directă cu cartonaș roșu a lui Santeiu sau accidentarea gravă a lui Simovic, interul ajungând direct la spital pentru un umăr dislocat; au cauzat tot atâtea momente tensionate între cele două bănci.

Pe tabelă CSM a punctat mai mult în partea a doua, în special atunci când lungimea băncii de rezervă și-a spus cuvântul decisiv. Surpinzător însă Milosevic nu a apelat deloc la singurul inter de pe bancă deși rămăsese fără forță în atac după ieșirile lui Santeiu și Simovic. Vaidasigan a prins doar ultimele 4 secunde într-un joc în care Poli s-a chinuit în atac.

Prima repriză a avut desfășurarea dorită de gazde. Studenții au condus pe tabelă după momente în care a avut și 4 oameni pe teren, reușind să intre în avantaj la cabine cu 13-11. Oaspeții au echilibrat balanța din startul părții secunde odată și cu eliminarea lui Santeiu (minutul 32) și ultimele 30 de minute s-a jucat cap la cap.

Poli: Fenici 6 goluri, Marjanovic 6 goluri, Lazarov 4 goluri, Milosevic 2 goluri, Furak 2 goluri, Leonard 2 goluri, Simovic 1 gol, Santeiu 1 gol.

Politehnica rămâne la cota 31 de puncte în clasamentul Ligii Naționale. Miercuri are parte de un nou joc pe teren propriu, în compania lui HC Odorhei.

Declarații

Attila Horvath, secund secund Politehnica: ”Un meci peirdut din păcate la un singur gol. Noi am început fără câțiva oameni importanți plus am pierdut alți doi jucători. Nu înțelegem de ce CSM-ul a stat în atac aproape un minut fără să atace. Avem impresia că de fiecare dată când echipa noastră este acolo, aproape de adversar apar niște decizii. Au mai fost astfel de meciuri pentru noi”

Zvonko Sundovski, antrenor CSM București: ”Meci de mare luptă. Asta face ca victoria să fie și mai prețioasă pentru noi. Sunt mulțumit că băieții au stat în teren așa cum le-am cerut până la capăt. Cred că în final noi am fost în mai în formă și asta ne-a adus victoria.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.