Incredibil! Suma uriașă plătită de TVR unei vedete de la Cerbul de Aur. Câți bani a primit pentru 15 minute

283

După spectacolul Eurovision, în care TVR a investit serios, acum mai bifează încă un eșec pe bani mulți. Ediția aniversară a showului Cerbul de Aur nu a existat practic în audiențe, cu toate că oficialii TVR n-au ținut deloc cont de bani când au încheiat contracte de colaborare cu vedete consacrate. Într-un final au ieșit pe minus.

Televiziunea publică nu reuşeşte deloc să iasă la liman, cu toate că este finanţată de stat şi se caută permanent soluţii pentru menţinerea ei pe linia de plutire. Totuşi este greu să ajungă un post de televiziune profitabil ţinând cont de modul în care sunt gestionaţi banii.

Pentru doar 15 minute, adunate în cele trei zile prevăzute în contract pentru a prezenta festivalul, conform surselor Libertatea, actorul italian Gabriel Garko a primit suma de 40.000 de euro.

Conştienţi că au plătit o sumă extrem de mare pentru o prestaţie de maximum 5 minute pe seară, organizatorii l-au folosit şi la înmânarea trofeului celui care a ocupat Locul I. În tot acest timp, Iulia Vântur, care a fost şi la repetiţii şi a stat de la început până la finalul celor trei seri în care a prezentat, a plecat acasă mai bogată cu doar 10.000 de euro.

sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.