Incident tragic pe un platou de filmare din SUA: Un actor celebru a ucis-o pe regizoarea de imagine și l-a rănit pe regizor cu un pistol de recuzită

180

Cunoscutul actor Alec Baldwin a tras cu un pistol de recuzită pe un platou de filmare din New Mexico, ucigând-o pe regizoarea de imagine Halyna Hutchins și rănindu-l pe regizorul Joel Souza, potrivit autorităților citate de Reuters.

Un purtător de cuvânt al actorului a declarat pentru People că a fost vorba de un ”accident”, de ”o tragere greșită cu o armă de recuzită cu gloanțe oarbe”. Potrivit surselor revistei Deadline, Baldwin a fost chestionat de anchetatori și apoi eliberat.

Incidentul a avut loc pe platoul de filmare al filmului independent ”Rust”, a transmis biroul șerifului din districtul Santa Fe.

”Halyna Hutchins, 42 de ani, regizor de imagine, și Joel Souza, regizor, au fost împușcați de Alec Baldwin, 68 de ani, producător și actor, care a tras cu o armă de recuzită”, a spus poliția într-un comunicat de presă.

Hutchins a fost dusă cu elicopterul la spitalul Universității new Mexico, unde s-a declarat decesul, iar Souza a fost dus cu ambulanța la centrul medical regional Christus St. Vincent.

Potrivit revistei Variety, focurile de armă au fost trase la Ferma Bonanza Creek, o unitate de producție cinematografică aflată la sud de Santa Fe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.