Începe a doua ediție de „Scena de Acasă”

77

Mai sunt doar câteva zile până la cea de a doua ediție a evenimentului Scena de Acasă. Proiectul, înițiat de Asociația Trib’Art în 2021, ca o nevoie de revenire la normalitate atât a artiștilor, cât și a publicului amator de evenimente culturale, aduce, la Dumbrăvița, o serie de trei concerte.

Evenimentul este structurat pe parcursul a trei zile, între 26 și 29 august, și presupune un concert de muzică jazz-blues, unul de rock și unul de muzică pop, după cum urmează:
– 26 august, ora 21:00 – Concert de muzică jazz-blues susținut de trupa K.P.C (Strada Ponor, Dumbrăvița)
– 27 august, ora 21:00 – Concert de muzică rock susținut de trupa Melting Dice (Platoul Casei de Cultură Dumbrăvița)
– 28 august, ora 21:00 – Concert de muzică pop susținut de Maryliss & Cover Up (Parcul Nordic, Dumbrăvița)
În fiecare dintre cele trei zile, DJ Injektah va întreține atmosfera, de ora 18:00, până la începerea concertelor trupelor anunțate.
Părinții pot veni însoțiți de copii, căci și celor mici le-am pregătit activități specifice, coordonate de animatoare, între orele 19:00 – 21:00. Copiii vor putea participa la jocuri interactive, picturi pe față și colorat de cărți, dar vor primi și daruri din partea partenerilor noștri.
Acțiune cofinanțată de Primăria Dumbrăvița.

Despre Scena de Acasă
Proiectul reprezintă un prilej de consum cultural de calitate pentru comunitatea din Dumbrăvița, dorind să fie un eveniment care crește în anvergură de la an la an. Prin implementarea activităților proiectului, vom promova un model de practici în domeniul cultural, demn de urmat, prin faptul că aducem în fața publicului din Dumbrăvița o diversitate de genuri.
Principalul beneficiu pe care îl aduce acest proiect comunei Dumbrăvița constă în ajutarea construirii profilului cultural, prin organizarea de concerte în trei spații outdoor.
Proiectul va crea un cadru potrivit prin care va atrage noi audiențe, în special publicul tânăr, acesta având posibilitatea de a conștientiza beneficiile pe care le generează muzica în general, dar și impactul unor asemenea activități la nivelul societății.

Despre Asociația Trib’Art
Asociația Trib’Art dezvoltă, susține, promovează activități și manifestări cultural-artistice, prin organizarea de evenimente, independente sau în parteneriat cu alte asociații, implementate la nivel local și național. În tot acest efort, de a schimba perspectiva asupra a ceea ce sunt sau pot fi evenimentele culturale, Asociația Trib’Art conectează oameni și resurse și are încredere în proiectele tinerilor, asociații sau inițiative, pe care doresc să-i susținem în demersurile lor culturale.

Melting Dice

Trupa Melting Dice s-a înființat în Timișoara în toamna anului 2014, având în componența inițială patru membri: Flavius Vutan (chitară), Sorin Ghiniță, (tobe), Dani Șimon (bas), Bogdan Cotîrță (chitară și voce). Anul 2015 a însemnat primele festivaluri și concerte proprii ale trupei, iar în primăvara anului 2016 s-a lansat primul videoclip, la piesa „Inert”. Anul 2017 este cel în care trupa lansează primul album: Cord Cablu Creier, iar în 2020 se lansează cel de-al doilea material discografic, EP-ul „Mat deschis”. Tot în 2020, locul lui Dani Șimon la bas este luat de Adolf Vegh, iar Flavius Vutan părăsește trupa. În 2021, trupa a functionat în formulă de trio, iar din 2022 a revenit la una de cvartet, componența actuală fiind cu Bogdan Cotîrță (voce și chitară), Sorin Ghiniță (tobe), Alfred Paros (bas) și Cristi Paros (clape). Genul abordat de trupă este rock alternativ.

K.P.C.
Kindlein Emil – chitară, muzicuță, voce
Cristina Pădurariu – voce, flaut, didgeridoo
Sergiu Cătană – tobe și electronice
Sergiu Cătană a colaborat, în trecut, cu o serie de artiști, printre aceștia care Sebastian Spanache, Dan Alex Mitrofan, Pedro Negrescu, Nicolas Simion, Petre Ionutescu, Alexandrina, Blazzaj, Dara project, Melting Carousel, Paper Jam, Mud Boulevard, Brigada Artistica Urbană, Persona sau Fragmental.
Cristina Pădurariu este cunoscută melomanilor datorită colaborărilor ei cu Blazzaj, Eldad Tarmu, Horea Crișovan, Ilie Stepan, Matt Darrieau, Spyros Kolliavasilis sau Raul Kușak.
Emil Kindlein a fost activ în diferite formule: Deocamdată (folk trio), For Sale (blues-rock trio), Școala de corecție (alternativ), Acoustica, în duo cu Daniel Silvian Petre.

„Din punct de vedere muzical, proiectul e deschis. Stilul muzical este impregnat de felul în care suntem noi trei. Fiecare colaborare muzicală de până acum ne-a influențat. Ne-am dezvoltat cu fiecare formulă cu care am cântat. Vor fi, cu siguranță, influențe din rock, folk, jazz, etno. Căntăm, în general, piese proprii. Dar nu pot promite că nu ne scapă și-un blues clasic” spune Emil Kindlein”

Maryliss & Cover Up
Solista Maria Avrămescu, cunoscută sub pseudonimul „Maryliss”, s-a făcut remarcată în cadrul concursului Vocea României, în anul 2016, ajungând până în etapa knockout-urilor, reușind performanța de a întoarce toate cele patru scaune în etapa blind-urilor. Într-o tonalitate impecabilă, componenţii proiectului şi piesele lor creează o atmosferă extrem de plăcută, transmit multă emoţie şi căldură. Concertele sunt mereu energice, susţinute de bucuria, plăcerea şi pasiunea cu care se cântă, fiecare dintre ele devenind un adevărat show muzical de fiecare dată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.