Încep exproprierile pentru lărgirea drumului Timişoara – Moşniţa Nouă, la patru benzi

186

Consiliul Judeţean Timiş a făcut un prim pas pentru realizarea obiectivului „Lărgirea la 4 benzi de circulaţie a DJ 592 Timişoara – Moşniţa Nouă”.

Mai exact, aleşii din Timiş au aprobat indicatorii tehnico economici ai lucrărilor şi suma necesară exproprierilor celor care trebuie să doneze teren pentru lărgirea şoselei. Potrivit proiectului, cu 34,4 milioane de lei se va lărgi drumul, dar se vor crea şi piste de biciclete şi un sens giratoriu. Lucrările vor dura un an.

30 de milioane de lei vin de la Ministerul Dezvoltării, iar autorităţile judeţene spun că contractul pentru finanţare va fi semnat până la finalul lunii noiembrie. Aşadar, lucrările nu vor începe decât în 2018.

Aleşii judeţeni au aprobat şi scoaterea din buget a sumei aproape 800.000 de lei, bani ce vor ajunge la proprietarii de terenuri care vor fi despăgubiţi pentru suprafeţele pe care va trece viitorul drum.

LĂSAȚI UN MESAJ