Incendiul de la Cernobîl. ANM a anunțat direcția norului de fum și țările afectate

254

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, marți, că norul de fum degajat în urma incendiului de lângă Cernobîl se va deplasa, marți, spre sud-vestul Ucrainei, zona Odesa, iar de miercuri, circulația aerului se va reorienta către Rusia.

„Având în vedere simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind deplasarea norului de fum din zona Cernobîl, Ucraina, în perioada 14 – 16 aprilie 2020, se apreciază că: în cursul zilei de marți și în prima parte a nopții de 14/15 aprilie, direcția dominantă a vântului va fi dinspre nord către sud, astfel că tendința de evoluție a norului de fum va fi de deplasare către sud, respectiv spre sud-vestul Ucrainei, zona Odesa”, conform unui comunicat ale ANM, citat de Mediafax.

Ulterior, din a doua parte a nopții de marți spre miercuri, circulația aerului se va reorienta și se va realiza predominant dinspre vest către est-sud-est apoi spre nord-est. Pompierii ucraineni se luptă cu flăcările la Cernobîl, acolo unde, în 4 aprilie, un incendiu a pornit în jurul fostei centrale nucleare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.